Vesnicia s-a nascut la sat

  Astazi a fost o zi ploioasa si ploaia ma indeamna mereu spre meditatie, spre visare. Totodata am citit intr-o revista foarte draga mie, Formula AS, niste articole despre doua sate, Ursici si Prihodiste. Aici oamenii sunt atat de linistiti si de fericiti in simplitatea lor incat mi-au transmis si mie dorul de viata la tara.

  Adesea noi, cei care traim in sufocantele orase, acaparati de atatea lucruri, pierduti in vartejul tehnologiei, uitam sa ne mai bucuram de lucrurile simple. Devenim avizi dupa tot mai multe lucruri mai mult sau mai putin esentiale si ne pierdem pe noi insine in drumul spre mult-dorita fericire. Citind despre locuitorii acelor sate care nu au nevoie nici macar de curent electric, care sunt in comuniune cu natura, nu traiesc dupa neinduratoarea clepsidra a timpului, mi-am dat seama ca avem nevoie de atat de putin pentru a fi fericiti.
Ne amagim cu atatea lucruri, vrem mereu mai mult, nu mai stim sa legam prietenii frumoase, ci devenim niste individualisti dornici sa ne facem remarcati prin fel de fel de lucruri - bani, cariera, haine scumpe. Oare la asta se rezuma sufletul omului?

  Oamenii de acolo spun ca nu si-ar parasi satele pentru nimic in lume pentru ca ei considera ca acolo, sus, printre dealuri si paduri, rautatea din lume inca nu a ajuns. Acolo Dumnezeu inca mai pastreaza o bucatica din Rai.

  Imi amintesc de vremea cand, copil fiind, imi petreceam vacantele la sat. Aerul era curat, iarba mai verde si stiam sa ma bucur de fiecare floare ce isi etala petalele pentru mine, de fiecare adiere de vant.
Imi amintesc de toate sfaturile bunicii mele, de mainile ei muncite care miroseau mereu a bunatati facute in casa. Ea stia sa traiasca fara sa ceara prea mult. Ea nu se plangea ca nu are la ce sa se uite la televizor, sau ca nu ii merge conexiunea la internet. Si era mult mai fericita decat majoritatea oamenilor "moderni".
Oare acesta este pretul pe care trebuie sa il platim odata cu evolutia noastra? Chiar trebuie sa ne dezradacinam, sa uitam ce inseamna fericirea?

  Un strop de iubire, intelepciune si modestie pot face minuni in viata oricui.
Mi-e dor sa nu mai fiu inrobita de ghearele erei moderne, mi-e dor de simplitatea in care am trait candva, de lucrurile care aveau sens pentru mine, cum ar fi soarele caruia ii zambeam multumindu-i pentru ca a rasarit.
E greu sa nu ne pierdem sufletele in goana dupa o viata mai buna. E greu sa ne regasim.