Reviews by Adelina

  Cărțile sunt ca oamenii. Unele apar în viața noastră cu unicul scop de a ne binedispune. Altele vin pentru a ne ajuta să evadăm din cotidian, oferindu-ne o cale de a ne elibera de poverile care ne apasă, iar altele vin ca niște lecții prețioase, ale căror învățăminte le vom păstra cu noi până la sfârșitul zilelor noastre. În cea din urmă categorie se încadrează Culoarul morții , capodopera scriitorului american Stephen King .     Iată descrierea oficială:     ”Culoarul Morții - cei care merg până la capătul lui nu se mai întorc, pentru că acolo îi așteaptă scaunul electric. În Corpul E al Penitenciarului Cold Mountain sunt adăpostiți numai criminali condamnați la moarte. De când lucrează aici, gardianul Paul Edgecombe a văzut multe. Dar n-a mai întâlnit pe nimeni asemenea lui John Coffey, un uriaș cu minte de copil, condamnat pentru o crimă de o violență șocantă. În acest loc al ultimei șanse la ispășire, Edgecombe e pe cale să descopere adevărul despre Coffey...

Mi-au plăcut basmele, legendele și poveștile de când mă știu. Tâlcul lor ascuns, întâmplările fantastice și personajele aflate cel mai adesea antrenate în lupta dintre bine și rău, sunt caracteristicile specifice care îmi trezeau curiozitatea și mă lăsau tânjind după mai mult. Nici acum lucrurile nu s-au schimbat și iubesc la fel de mult genul acesta de lectură. De fapt, cred că basmele vechi sunt potrivite mai mult adulților decât celor mici, temele abordate fiind de multe ori foarte complexe.  Luna aceasta mi-am făcut timp să citesc volumul ”Basme” a lui Herman Hesse. Autorul german surprinde în scrierile sale diferite tipologii umane, căutarea perpetuă a sensului vieții și mai ales, capacitatea de a evolua, personajele fiind modelate de întâmplările rezervate de soartă. ”Valul sorții își atinsese culmea: l-am simțit smulgându-mi inima din piept și târând-o cu sine. Apoi valul se sparse.” - Calea cea grea Găsesc proza scurtă a lui Hesse a fi extrem de interesantă...

Bună seara, dragii mei! Vă povestesc la ceas de seară despre o carte autobiografică scrisă de curajoasa Ayaan Hirsi Ali. Nici nu știu cum să încep... De mult nu m-a mai impresionat o carte atât de tare. Am citit-o cu greu, am simțit nevoia să mă opresc deseori. Apoi s-au întâmplat niște evenimente neplăcute în viața mea și m-am oprit cu totul din lecturarea cărții. De curând, am reluat lectura fiindcă viața nu e compusă din povești cu prinți și prințese și căteodată o doză de realitate face bine. ”Necredincioasa”  e ca un duș rece.  Ce spun cei de la Libris?  Ayaan Hirsi Ali este unul dintre cele mai controversate personaje din Europa, o țintă pentru terorișți și o eroină a timpurilor noastre. Crescută într-o familie nomadă musulmană din Kenya, autoarea a supraviețuit războiului civil, mutilării genitale și bătăilor crunte. A fost educată de către imami în Kenya și Arabia Saudită că dacă nu își acoperea capul, tragedii cumplite se abateau asupra ei...

Întotdeauna mi-au plăcut povestirile de inspirație orientală. Când eram copil, căutam fascinată cărți care să le cuprindă, mituri sau povești cu tâlc – acestea erau preferatele mele. Povestirile Sheherezadei mi-au deschis larg porțile spre lumea orientului, am descoperit câte diferențe există între noi și aceste popoare și mi-am imaginat viețile acelor oameni cu piele caldă și îmbrăcăminte misterioasă. Am descoperit mai apoi istorisirile pline de farmec ale Indiei și ale Chinei sau Japoniei, mereu pline de înțelesuri, din care mereu rămâneam cu ceva bun. Mi se păreau diferite de poveștile cu prinți și prințese pentru că nu aveau mereu un final fericit, dar cu siguranță te făceau să vezi lucrurile mai limpede. Din motivele enumerate mai sus, cartea lui Marguerite Yourcenar – ”Povestiri orientale” m-a atras de îndată ce am zărit-o prima oară. Aceasta cuprinde 10 povestiri culese de autoare, reinterpretate și modelate, astfel încât să transmită cititorului un strop de înțel...

Bună ziua, dragii mei cititori!   E atât de cald zilele acestea, încât chiar și cel mai mare iubitor al verii tot caută să se adăpostească la umbră sau, și mai bine, într-o cameră răcoroasă, preferabil cu o carte grozavă în mână. Iată de ce vin azi cu o recomandare pentru voi:  ” Femeia cu Părul Roșu ” , scrisă de Orhan Pamuk.    Dintotdeauna m-a fascinat părul roșcat. Țin minte că în copilărie venise o verișoară în vizită la una dintre prietenele mele. Fata respectivă avea cel mai frumos păr roșcat pe care l-am văzut vreodată. Îi curgea în valuri pe umerii pistruiați și în bătaia soarelui oferea un spectacol vizual greu de egalat.    Anii au trecut și fascinația mea pentru această culoare a rămas neschimbată și iată că acum vreo două luni îmi atrage atenția o copertă de carte care reprezenta o pictură a lui John William Waterhouse, unul dintre artișii mei favoriți. Era vorba despre romanul lui Orhan Pamuk, iar eu am decis pe loc că trebuie să cit...

Bună seara, dragi iubitori de carte!    Azi vă povestesc despre o carte deosebită, care nu mi-a dat altă alternativă după ce am terminat-o, decât să stau pur și simplu și să meditez la tabloul sumbru pe care îl ilustrează. Tablou ce acum, în 2017 (cartea a fost scrisă în anii  ' 80) nu pare atât de diferit de ceea ce vedem în jur. Sigur, dacă este să ne luam după mass media, suntem o generație liberă, în fapte și gândire, milităm pentru drepturi pe care nici nu știm să le denumim, când de fapt închidem ochii la lucrurile cu adevărat importante.    În romanul ”Povestea slujitoarei” , de Margaret Atwood , acțiunea este plasată undeva în viitor, într-o Americă nouă, o societate distopică ce se supune regulilor unui nou regim politic ce poartă denumirea de Galaad. Acesta are ca scop să distrugă individualitatea omului, să îi răpească opiniile pertinente, judecata, pentru a crea subiecți ușor de folosit și manipulat spre bunăstarea conducătorilor.  ...

Bună seara, dragi iubitori de carte!   Ce mai faceți? Eu sunt fericită că gerul s-a mai înmuiat, în sfârșit, și parcă îmi zboară timid gândul la Primăvară. Astăzi vreau să vă povestesc despre o carte care mi-a plăcut foarte mult. Era de așteptat, doar este scrisă de Isabel Allende, una dintre autoarele mele favorite.   ”Amantul japonez” este o carte diferită față de ceea ce am citit până acum la Allende . Dacă în ”Eva Luna” și ”Insula de sub mare” am întâlnit o lume la limita dintre real și magic, cu personaje conturate iscusit, având trăsături de caracter foarte speciale, aici am găsit o lume vie, autentică în care mi-a fost foarte ușor să mă transpun.   Romanul împletește două povești de dragoste, despărțite de mai bine de jumătate de secol. Alma Belasco, o copilă trimisă în America de către părinții ei în timpul Războiului, se apropie de fiu grădinarului noii sale familii - tânărul Ichimei. Drumurile celor doi se vor despărți pentru o perioadă, amândoi ...