De Crăciun
Dragi cititoare, Iată că suntem în Ajunul Crăciunului şi dacă privim puţin în urmă, peste umăr, nici nu ne dăm seama când a plecat vara. Parcă atât de repede zboară timpul! Aşa ne trec zilele şi anii, ne schimbăm, întâmplările pe care le întâmpinăm ne frământă şi ne modelează că pe o bucată de lut. Îndemnul meu esta ca de acest Crăciun să nu uităm de suflet. În goana după cadouri, avem tendinţa să ne pierdem. Cumpărăm, dar uităm pentru ce, ne gândim la bani şi nu la zâmbete, oferim cadouri scumpe, dar uităm să împachetăm alături şi un gând curat, venit din inima. Consumatorismul s-a strecurat în vieţile noastre pe nesimţite şi ne-a schimbat puţin câte puţin. Este trist să vedem că oamenii deja nu mai ştiu ce înseamnă cu adevărat Sărbătoarea Crăciunului. Dacă îi întrebi, gândul le zboară la Moş Crăciun şi cadouri, uitând că de fapt sărbătorim Naşterea Domnului. Promovând doar lucrurile care aduc câştiguri materiale şi publicitate, să nu ne mire faptul că nu ma