Reviews by Adelina

Prin 2014 auzisem întâia oară despre Muzeul Parfumului din România, concept care m-a intrigat și m-a făcut să visez deopotrivă. În aceeași perioadă, pasiunea mea pentru parfumuri începuse să crească, să prindă cu adevărat aripi. Totodată, colecționez la rândul meu miniaturi de parfum, micile mele bucăți de istorie vie, lichidă și frumos înmiresmată. Un an mai târziu, mă aflam în Sinaia, într-un scurt concediu, iar spre bucuria mea, castelul Pelișor găzduia o expoziție a parfumurilor ce aparțin colecției lui Val Iacob, cel care a reușit să materializeze  oficial Muzeul Parfumului în România, în 4 decembrie 2014. Evident, nu am stat pe gânduri și am fost să văd expoziția, însă acest lucru nu m-a făcut decât să tânjesc după mai mult. Sticluțele de parfum m-au fermecat într-atât încât mi-am promis să merg cândva la București, pentru a vizita Muzeul Parfumului. Simțeam că mai sunt parfumuri care încă nu și-au dezvăluit tainele, iar eu sunt mereu dornică să ascult povești.

Bună seara, dragii mei! Astăzi vă povestesc despre unul dintre subiectele mele favorite: parfumurile. Mă gândesc serios ca pe viitor să mă organizez cumva astfel încât să vă arăt întreaga mea colecție de parfumuri, numai că ar ieși un articol extrem de amplu și poate greu de parcurs, așa că o să postez sub forma unei serii de articole, ordonând parfumurile după case. Ce părere aveți? Vi s-ar părea în regulă așa? În altă ordine de idei, mi-a venit ideea ca periodic să vă arăt care sunt cele mai iubite trei parfumuri ale momentului, precum și alte trei parfumuri nou descoperite care mi-au atras atenția. Industria parfumurilor este într-o continuă schimbare, ca un lichid care îți scapă printre degete, iar sfatul meu e să nu încercați să țineți pasul cu tot ce apare nou. Găsiți-vă profilul olfactiv și purtați ceea ce vi se potrivește, nu luați în seamă trendurile.  Personal, găsesc dezămăgitoare majoritatea creațiilor contemporane. Piața este suprasaturată de siropuri dulc

Prim ministrul Marii Britanii între anii 1809-1898, William Gladstone, spunea ”Dacă ți-e frig, ceaiul o să te încălzească. Dacă te-ai încălzit prea tare, ceaiul o să te răcorească. Dacă ești deprimat, ceaiul o să te înveselească. Dacă ești agitat, ceaiul o să te liniștească” . Această băutură are cu siguranță ceva magic și pare că nu ar avea nici început, nici sfârșit. O cunoaștem și o savurăm dintotdeauna.  În România cultul ceaiului este aproape inexistent, dar cu toate acestea, numărul celor care apreciază această licoare atât de iubită, mai ales pe meleagurile asiatice, este în creștere, lucru care nu poate decât să mă bucure. Cei mai mari consumatori de ceai sunt turcii, cu o medie de 2,4 kg pe an, urmați de britanici, cu 2,2 kg anual și de marocani, cu un consum de 1,4 kg. În Antichitate, ceaiul avea în special un rol medicinal. Chinezii fierbeau frunzele de ceai neprelucrate, obținând o băutură cu gust amar, dar proprietăți curative. Aveau să treacă sute de ani până la