Oameni anxioși! Cartea lunii august vine de la Fredrik Backman
Anul acesta, poate și din pricina conjuncturii în care ne aflăm cu toții, am reușit să citesc mai mult. Petrecând majoritatea timpului în casă, am reușit să mă delectez cu numeroase cărți pe care le aveam de ceva vreme pe lista de dorințe. Am descoperit scriitori noi și m-am reîndrăgostit de autorii mei favoriți, ale căror romane le citesc cu nesaț de fiecare data. În categoria celor din urmă intră și Fredrik Backman , care este un cronicar, blogger și scriitor suedez ce a cucerit întreaga lume cu binecunoscutul său roman ”Un bărbat pe nume Ove”. Fredrik Backman are un stil de a scrie aparte, pur și simplu cărțile lui ți se lipesc de suflet și îți rămân multă vreme în minte. Aș îndrăzni să spun că au darul de a-ți schimba percepția asupra vieții și implicit asupra celor din jur, fie că sunt prieteni, familie sau pur și simplu străini întâlniți pe stradă. Dacă ar fi să-i descriu stilul, l-aș asemăna într-o oarecare măsură cu un alt autor care îmi place deosebit de mult, respe...