Poveste despre fericire
Fiecare dintre noi cautam fericirea. Ne bucuram atunci cand ni se indeplineste o dorinta, cand primim un zambet sau o floare, cand iubim sau cand intampinam o noua zi. In acest weekend am implinit 21 de ani. O varsta la care visele nu au limita si palmele mele ating cerul, si marea, si soarele atata timp cat imi doresc. Acum totul e posibil si zambetul mi-e mai luminos ca oricand.
Am privit in urma si am pus in balanta intamplarile vietii mele, bucuriile si tristetile, lacrimile sarate ca marea inspumata sau zambetul dulce agatat in coltul buzelor. Un zambet misterios care ascunde atatea taine si atatea vise prefacute in scrum sau in lumina.
Am cantarit cu rabdare fiecare lucru si talerul argintat al balantei s-a inclinat spre fericire. Cum am gasit-o? As spune ca ea m-a gasit pe mine, exact acum un an si mi-a intins mana ei delicata atunci cand eram jos pierduta in labirintul vietii mele. Un labirint pe care fara sa vreau l-am construit in jurul meu si m-am trezit pierduta in el, iar firul Ariadnei menit sa ma scoata de acolo era sa imi alunece printre degete.
Privind in urma realizez ca am fost atunci atat de jos incat nu credeam ca o sa mai ajung la suprafata. Mintea imi era tulbure de prea multe ganduri amare si desi pentru multi oameni la 20 de ani viata abia incepe, eu simteam ca a mea atunci s-a sfarsit. Asta pana cand am descoperit iubirea. A venit si m-a invaluit cu dulceata ei, m-a prins de mana si m-a atras in valtoarea ei jucausa. Iubirea mi-a impodobit parul cu trandafiri, a presarat asupra mea pulbere de stele si mi-a arcuit buzeele intr-un zambet.
Fericirea e darul suprem pe care ni-l ofera Dumnezeu prin oameni.
Ma uit in oglinda si privesc fata care mi-e din nou tanara si senina. Dragostea m-a schimbat si mi-a sters urmele tristetii de pe fata. A fost ca o ploaie de vara care purifica. M-am infatisat goala in fata iubirii pentru a primii botezul ei. Picaturi albe se prelingeau pe trupul meu luand cu ele orice amintire. Racoarea lor a sters cicatricile lasate mult prea devreme.
Iubirea naste viata. Acum traiesc.
Am privit in urma si am pus in balanta intamplarile vietii mele, bucuriile si tristetile, lacrimile sarate ca marea inspumata sau zambetul dulce agatat in coltul buzelor. Un zambet misterios care ascunde atatea taine si atatea vise prefacute in scrum sau in lumina.
Am cantarit cu rabdare fiecare lucru si talerul argintat al balantei s-a inclinat spre fericire. Cum am gasit-o? As spune ca ea m-a gasit pe mine, exact acum un an si mi-a intins mana ei delicata atunci cand eram jos pierduta in labirintul vietii mele. Un labirint pe care fara sa vreau l-am construit in jurul meu si m-am trezit pierduta in el, iar firul Ariadnei menit sa ma scoata de acolo era sa imi alunece printre degete.
Privind in urma realizez ca am fost atunci atat de jos incat nu credeam ca o sa mai ajung la suprafata. Mintea imi era tulbure de prea multe ganduri amare si desi pentru multi oameni la 20 de ani viata abia incepe, eu simteam ca a mea atunci s-a sfarsit. Asta pana cand am descoperit iubirea. A venit si m-a invaluit cu dulceata ei, m-a prins de mana si m-a atras in valtoarea ei jucausa. Iubirea mi-a impodobit parul cu trandafiri, a presarat asupra mea pulbere de stele si mi-a arcuit buzeele intr-un zambet.
Fericirea e darul suprem pe care ni-l ofera Dumnezeu prin oameni.
Ma uit in oglinda si privesc fata care mi-e din nou tanara si senina. Dragostea m-a schimbat si mi-a sters urmele tristetii de pe fata. A fost ca o ploaie de vara care purifica. M-am infatisat goala in fata iubirii pentru a primii botezul ei. Picaturi albe se prelingeau pe trupul meu luand cu ele orice amintire. Racoarea lor a sters cicatricile lasate mult prea devreme.
Iubirea naste viata. Acum traiesc.
Comentarii
O sa scriu despre experienta mea:eu m-am nascut la tara,insa traiesc la oras.
Anul trecut am mers in concediu in Muntii Rodnei,singura.(Cred ca am la activ mai multi kilometri decat Calistrat Hogas).Si cum normal se inserase,nu aveam decat doua posibilitati,fie sa dorm la cineva cu lampa,fie sa dorm sub cerul liber,asa ca am ales prima varianta.Oameni foarte ospitalieri,alesi la intamplare,seara am baut lapte proaspat si am mancat branza facuta atunci cu mamaliga si faina de malai facuta in casa.A fost extraordinar de bine;Am ramas surprinsa pentruca acei oameni,desi aveau o munca foarte grea,nu aveau doctor,de medicamente nici nu putea fi vorba, foarte multi erau trecuti de 70 de ani,insa oameni in putere.Peisajele acelea erau minunate.Am stat o luna ,in care am dormit la foarte multe case imprsstiate ,uneori oamenii se strigau unii pe altii peste deal.Un aer asa de curat ca si daca mergeai in zona cu afectiuni respiratorii,daca respirai acel aer curat,te vindecai sigur.Am vazut ca oamenii aveau anumite obiceiuri a caror origine se pierduse in negura timpului,un timp care parca statea in loc.Mi-au placut turmele de oi cu acei ciobani insotiti de niste caini foarte mari.Cand m-am intors de acolo am avut impresia ca parasisem raiul.A fost un concediu foarte ieftin,foarte frumos si abia astept sa pot repeta experienta