Recenzie de carte: Dragostea nu moare de Maitreyi Devi

Bună seara, dragile mele! 

   Ce mai faceţi? 

   M-am gândit, la ceas de seară, să vă povestesc despre încă o carte pe care am citit-o chiar în concediu: "Dragostea nu moare" scrisă de Maitreyi Devi că răspuns la capodopera lui Mircea Eliade - "Maitreyi". Am citit romanul lui Eliade în perioada liceului, pentru prima dată, şi de atunci încă de două ori. Este una dintre cărţile care m-au marcat, mi-a schimbat pur şi simplu modul de a gândi şi a vedea lumea şi după ce am citit-o am ştiut că nu o să mai fiu niciodată la fel. Acestea fiind spuse, era de aşteptat că voi citi cu sufletul la gură cartea-răspuns scrisă de Maitreyi. 

  În librăria online Libris, cartea este descrisă aşa: 

   Puţine opere din literatură universală tratează aceleaşi fapte în viziunea a doi scriitori care au fost, în acelaşi timp, protagoniştii lor. Pentru noi, românii, romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade a constituit, generaţii de-a rândul, o adevărată încântare. Cu toate acestea, puţini ştiu că prototipul personajului princial al cărţii a trăit cu adevărat, până în 1990, în ţara Vedelor şi a Upanisadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian, şi se numea Maitreyi Devi. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani iar ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, şi avea să devină o cunoscută poetă indiana.Tulburătoarea poveste de dragoste din anii '30 a primit astfel o replică magistrală de la însăşi eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns "Dragostea nu moare", scris mai întâi în bengali, a fost tradus şi publicat în limba engleză în 1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în peisajul şi în mentalitatea indiana, cu mirifică ei lume a miturilor, ritualurilor şi simbolurilor. Coloana vertebrală a cărţii de faţă este însă relatarea cu autenticitate şi, aş zice, cu geniu, a celei mai mari minuni a lumii: înfiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii împărtăşite şi destrămarea ei.Mircea şi Amrita (din "Dragostea nu moare"), că şi Allan şi Maitreyi (din "Maitreyi"), pot stă alături de nemuritoarele cupluri Paul şi Virginia, Tristan şi Isolda, Romeo şi Julieta."Dragostea nu moare" (1976), carte apărută până acum în limbile bengali, engleză, germană şi română, nu are încă notorietatea planetară a romanului "Maitreyi" (1933). Ea însă înaintează triumfal pe aceeaşi cale regală a consacrării universale.

Ce cred eu? 

   În primul rând, doresc să vin cu o recomandare. Nu căutaţi să comparaţi "Dragostea nu moare" cu Maitreyi". Citiţi-le pe amândouă. Absorbiţi-le esenţa, prin toţi porii, lăsaţi povestea să va pătrundă în suflete. Plângeţi, zâmbiţi, visaţi la iubiri atât de puternice încât să va zdruncine lumea din temelii. Nu le comparaţi, pentru că aceste două române merită să fie privite că un întreg, că două piese ale aceluiaşi puzzle. 

   "Am privit la el fascinată. Nu vroiam să mă mişc de lângă el. Un fel de clopote au început să-mi bată prin vene - astea nu erau, cu siguranţă, semnele unei boli - un fluture părea să-şi fi desfăcut aripile de-o parte şi de alta, pe umerii mei. Aş fi putut să zbor cu uşurinţă acum. Mircea şi-a îngropat din nou faţa în mâinile mele. Cerul a coborât pe pământ, soarele şi cerul păreau una cu pământul, am rămas fără cuvinte, ţintuită de greutatea unui sărut."

  În "Dragostea nu moare", Maitreyi simte nevoia să se apere, să dezmintă anumite lucruri spuse de Eliade în romanul sau. Deseori am văzut-o pe autoare ca pe o victimă a acestei iubiri şi e normală dorinţa sa de a-şi apăra imaginea. În roman, îi regăsim pe cei doi ca Mircea şi Amrita, autoarea insistând pe autoportretizarea ei că femeie indiana, dezbrăcată de fantasticul în care a învăluit-o Eliade. Aflăm despre interdicţiile şi tradiţiile indiene, despre ce a fost după furtuna pe care a stârnit-o Mircea în viaţa ei. Amprenta culturii indiene este vie, palpabilă, autorea vorbeşte despre căsnicia ei, înfăptuită pe baza unei prietenii, mai mult decât a unei iubiri şi despre felul în care Mircea a rămas prezent în gândurile sale atâţia zeci de ani. 

   "Dragostea nu moare" este un roman eliberator, o oglindă a trecutului. Maitreyi şi Mircea Eliade se vor revedea, vor asculta cu emoţie ecoul trist al iubirii lor, ca un cântec de lebădă, se vor ierta reciproc şi vor rămâne încremeniţi în timp că Maitreyi şi Allan - Amrita şi Mircea, îndrăgostiţii cu soartă potrivnică, dar cu o iubire vie, neîmplinită, dar cu atât mai adevărată. 

   "Atunci am înţeles că nimic nu durează în suflet, că cea mai verificată încredere poate fi anulată de un singur gest, că cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodată nimic, căci şi sinceritatea poate fi repetată, cu altul, cu alţii, că, în sfârşit, totul se uită sau se poate uita, căci fericirea şi încrederea adunată în atâtea luni de dragoste, în atâtea nopţi petrecute împreună, pieriseră acum ca prin miracol, şi nu supravieţuiseră în mine decât un întărâtat orgoliu şi o cumplită furie împotriva mea însumi."

   Mi-e dor mereu de astfel de cărţi, le caut şi le apreciez pentru puterea lor de a mă schimba. Vă recomand cu drag să nu le treceţi cu vederea atunci când va comandaţi cărţi online, sau când vizitaţi o librărie. 

Voi ce cărţi recitiţi cu drag? Ce carte v-a schimbat felul de a fi?