”Amantul japonez” de Isabel Allende, o carte pe care trebuie să o citești
Bună seara, dragi iubitori de carte!
Ce mai faceți? Eu sunt fericită că gerul s-a mai înmuiat, în sfârșit, și parcă îmi zboară timid gândul la Primăvară. Astăzi vreau să vă povestesc despre o carte care mi-a plăcut foarte mult. Era de așteptat, doar este scrisă de Isabel Allende, una dintre autoarele mele favorite.
”Amantul japonez” este o carte diferită față de ceea ce am citit până acum la Allende. Dacă în ”Eva Luna” și ”Insula de sub mare” am întâlnit o lume la limita dintre real și magic, cu personaje conturate iscusit, având trăsături de caracter foarte speciale, aici am găsit o lume vie, autentică în care mi-a fost foarte ușor să mă transpun.
Romanul împletește două povești de dragoste, despărțite de mai bine de jumătate de secol. Alma Belasco, o copilă trimisă în America de către părinții ei în timpul Războiului, se apropie de fiu grădinarului noii sale familii - tânărul Ichimei. Drumurile celor doi se vor despărți pentru o perioadă, amândoi trecând prin situații care îi vor ajuta să își contureze personalitatea. Peste ani, Irina Bazili, o tânără originară din Republica Moldova, ajunge îngrijitoare la azilul unde Alma Belasco se află. Cele două vor lega o prietenie deosebită, iar Irina își va găsi și ea izbăvirea de un trecut dureros, grație Almei.
Felul în care Isabel Allende dă viață personajelor îmi place foarte mult. Mi-e atât de ușor să le observ, să mi le imaginez, să mă apropii de ele. Acest lucru o face pe autoare cu adevărat specială, este semnul ei distinctiv. Nimic nu pare lăsat la voia întâmplării în ”Amantul japonez”, niciun detaliu, niciun fir narativ. Îmi place de asemenea felul în care Isabel Allende creionează poveștile de dragoste din roman. Nu o să găsești aici nimic siropos, clișeic și forțat, precum în ”50 de umbre ale lui Grey”. În ”Amantul japonez” iubirea nu e nici măcar mereu pasională și fulgerătoare. Aici se depliază lent, precum petalele unei flori. Este de asemenea și imperfectă. Protagoniștii fiecărui cuplu au propriile tare, sunt portretizați foarte uman, seamănă cu mine, cu tine, drag cititor, cu noi toți, iar asta mă face să văd iubirea cu alți ochi.
Cred cu tărie că lucrurile perfecte își pierd o mare parte din strălucire. Mie îmi place să văd oameni care îmi seamănă, care au frici, care greșesc, care fac alegeri nesăbuite, care iubesc profund și neînțeles, iar în acest roman am găsit aceste lucruri. ”Amantul japonez” vorbește despre iubirea renăscută, despre suferință și speranță, despre viață, exact așa cum este ea. Isabel Allende face lucrurile să pară foarte firești, iar acest lucru este cuceritor pentru mine!
Vă recomand cu căldură cărțile scrise de ea și aștept să îmi spuneți ce v-a plăcut, sau nu, la romanele sale!
Găsiți ”Amantul japonez”, dar și alte romane de dragoste semnate Isabel Allende, în librăria mea preferată - LIBRIS
Ce mai faceți? Eu sunt fericită că gerul s-a mai înmuiat, în sfârșit, și parcă îmi zboară timid gândul la Primăvară. Astăzi vreau să vă povestesc despre o carte care mi-a plăcut foarte mult. Era de așteptat, doar este scrisă de Isabel Allende, una dintre autoarele mele favorite.
”Amantul japonez” este o carte diferită față de ceea ce am citit până acum la Allende. Dacă în ”Eva Luna” și ”Insula de sub mare” am întâlnit o lume la limita dintre real și magic, cu personaje conturate iscusit, având trăsături de caracter foarte speciale, aici am găsit o lume vie, autentică în care mi-a fost foarte ușor să mă transpun.
Romanul împletește două povești de dragoste, despărțite de mai bine de jumătate de secol. Alma Belasco, o copilă trimisă în America de către părinții ei în timpul Războiului, se apropie de fiu grădinarului noii sale familii - tânărul Ichimei. Drumurile celor doi se vor despărți pentru o perioadă, amândoi trecând prin situații care îi vor ajuta să își contureze personalitatea. Peste ani, Irina Bazili, o tânără originară din Republica Moldova, ajunge îngrijitoare la azilul unde Alma Belasco se află. Cele două vor lega o prietenie deosebită, iar Irina își va găsi și ea izbăvirea de un trecut dureros, grație Almei.
Felul în care Isabel Allende dă viață personajelor îmi place foarte mult. Mi-e atât de ușor să le observ, să mi le imaginez, să mă apropii de ele. Acest lucru o face pe autoare cu adevărat specială, este semnul ei distinctiv. Nimic nu pare lăsat la voia întâmplării în ”Amantul japonez”, niciun detaliu, niciun fir narativ. Îmi place de asemenea felul în care Isabel Allende creionează poveștile de dragoste din roman. Nu o să găsești aici nimic siropos, clișeic și forțat, precum în ”50 de umbre ale lui Grey”. În ”Amantul japonez” iubirea nu e nici măcar mereu pasională și fulgerătoare. Aici se depliază lent, precum petalele unei flori. Este de asemenea și imperfectă. Protagoniștii fiecărui cuplu au propriile tare, sunt portretizați foarte uman, seamănă cu mine, cu tine, drag cititor, cu noi toți, iar asta mă face să văd iubirea cu alți ochi.
Cred cu tărie că lucrurile perfecte își pierd o mare parte din strălucire. Mie îmi place să văd oameni care îmi seamănă, care au frici, care greșesc, care fac alegeri nesăbuite, care iubesc profund și neînțeles, iar în acest roman am găsit aceste lucruri. ”Amantul japonez” vorbește despre iubirea renăscută, despre suferință și speranță, despre viață, exact așa cum este ea. Isabel Allende face lucrurile să pară foarte firești, iar acest lucru este cuceritor pentru mine!
Vă recomand cu căldură cărțile scrise de ea și aștept să îmi spuneți ce v-a plăcut, sau nu, la romanele sale!
Găsiți ”Amantul japonez”, dar și alte romane de dragoste semnate Isabel Allende, în librăria mea preferată - LIBRIS
Comentarii