Melancolii de sfarsit de vara
Astazi am avut o zi ciudata.
Intotdeauna am fost sensibila la schimbarile vremii, la fiecare raza de soare sau picatura de ploaie. Anotimpul in care ma simt cel mai bine este vara iar cum zilele acesteia sunt numarate incep sa devin melancolica.
Pe strada au aparut panzele de paianjeni care zboara nestingherite, purtate de vant spre alte zari, spre alte lumi. Soarele straluceste inca si imi incalzeste pielea dar razele lui nu vor sa mai presare pulbere de aur si de lumina pe corpul meu. L-as intreba
"Unde te duci?"
dar el ma priveste melancolic in maretia lui si pleaca tacut. Aceasta minge de foc alege sa se rostogoleasca peste nesfarsita linie a orizontului lasandu-ma impietrita, cu ochii goi.
Aerul din ce in ce mai rece al serii nu ma lasa sa mai visez. Ma smuceste din bratele verii calduroase si imi striga
"Trezeste-te!"
Miresme de pamant reavan ma inconjoara si ma prind in bratele lor subtiri si diforme. Toamna ma priveste ascunsa in matasurile ei aramii. Isi rade de mine oare? Degetele ei palide si uscative se intind spre mine si incerc sa fug. Ii simt parfumul, aroma ei de ape reci si iarba intinata. Imi zambeste rautacios si ii zaresc ochii batrani, care au vazut atatea.
"De ce ai venit?" o intreb.
Se apropie de mine si parul ei de culoarea chihlimbarului imi atinge pielea. E umed precum frunzele moarte. Imi sopteste:
"A sosit timpul meu. Maretul soare trebuie sa plateasca tributul. Vino cu mine. Iti voi asterne in fata o lume intreaga de culori."
Imi zambeste mai cald acum dar instinctele mele imi spun sa plec fara sa ma uit in urma. Sa prind soarele in palme si sa il am doar pentru mine. Sa il savurez precum un elixir pretios al vietii, sa ii sorb razele si sa ma imbat cu lumina lui.
"Mai lasa-ma sa imi impletesc cununi de aur, mai lasa-ma sa ma bucur de Astrul zilei" ii spun.
Misterioasa doamna ma priveste enigmatic si pleaca. Matasea hainei fosneste la fiecare pas desi pare fluida, precum o apa limpede.
Sunt fericita pentru acum.
Iar maine?
Maine e necunoscuta pentru care traim.
Intotdeauna am fost sensibila la schimbarile vremii, la fiecare raza de soare sau picatura de ploaie. Anotimpul in care ma simt cel mai bine este vara iar cum zilele acesteia sunt numarate incep sa devin melancolica.
Pe strada au aparut panzele de paianjeni care zboara nestingherite, purtate de vant spre alte zari, spre alte lumi. Soarele straluceste inca si imi incalzeste pielea dar razele lui nu vor sa mai presare pulbere de aur si de lumina pe corpul meu. L-as intreba
"Unde te duci?"
dar el ma priveste melancolic in maretia lui si pleaca tacut. Aceasta minge de foc alege sa se rostogoleasca peste nesfarsita linie a orizontului lasandu-ma impietrita, cu ochii goi.
Aerul din ce in ce mai rece al serii nu ma lasa sa mai visez. Ma smuceste din bratele verii calduroase si imi striga
"Trezeste-te!"
Miresme de pamant reavan ma inconjoara si ma prind in bratele lor subtiri si diforme. Toamna ma priveste ascunsa in matasurile ei aramii. Isi rade de mine oare? Degetele ei palide si uscative se intind spre mine si incerc sa fug. Ii simt parfumul, aroma ei de ape reci si iarba intinata. Imi zambeste rautacios si ii zaresc ochii batrani, care au vazut atatea.
"De ce ai venit?" o intreb.
Se apropie de mine si parul ei de culoarea chihlimbarului imi atinge pielea. E umed precum frunzele moarte. Imi sopteste:
"A sosit timpul meu. Maretul soare trebuie sa plateasca tributul. Vino cu mine. Iti voi asterne in fata o lume intreaga de culori."
Imi zambeste mai cald acum dar instinctele mele imi spun sa plec fara sa ma uit in urma. Sa prind soarele in palme si sa il am doar pentru mine. Sa il savurez precum un elixir pretios al vietii, sa ii sorb razele si sa ma imbat cu lumina lui.
"Mai lasa-ma sa imi impletesc cununi de aur, mai lasa-ma sa ma bucur de Astrul zilei" ii spun.
Misterioasa doamna ma priveste enigmatic si pleaca. Matasea hainei fosneste la fiecare pas desi pare fluida, precum o apa limpede.
Sunt fericita pentru acum.
Iar maine?
Maine e necunoscuta pentru care traim.
Comentarii