Cinci activități interesante pe care le poți face în timp ce stai acasă
Perioada dificilă prin care trecem acum
cu toții ne determină să petrecem mai mult timp acasă. Fie că muncim de la
domiciliu sau ne izolăm în case după orele de serviciu, pentru orele libere pe
care le avem la dispoziție este bine să avem în minte cât mai multe activități
interesante, care să ne distragă atenția de la gândurile negative. Mi-aș dori ca oamenii să devină mai responsabili, deși încă văd copii jucându-se în parcuri și bătrâni la foișorul din fața blocului, la o partidă de Rummy... Ar trebui ca cei care au privilegiul să stea acasă chiar să o facă.
* Primul și poate cel mai important sfat
este să faci din ”acasă” oaza ta de confort și relaxare. Potrivit filozofiei
daneze Hygge, este important să stabilești o legătură puternică cu membrii
familiei, într-un cadru relaxant și odihnitor. Acordă atenției atmosferei
generale pe care o ai acasă. Atunci când soarele apune, ai grijă să ai în
încăpere o lumină caldă și difuză, care să îți dea o stare de bine. Uită de
telefon și computer și alege să fii prezentă.
* Nu uita de micile plăceri ale vieții:
ciocolata preferată, un ceai delicios sau prăjitura care îți iese întotdeauna
sunt cea mai bună companie în astfel de momente. Gândește-te la toate lucrurile
pozitive din viața ta și împărtășește-ți recunoștința și cu cei dragi. Uită de
subiectele care crează tensiune, precum politica sau economia. Stresul poate să
mai aștepte.
* Învață să îți dedici timp. Poate până
acum nu ai găsit răgaz să îți aplici masca de păr preferată sau să îți răsfeți
pielea cu o baie fierbinte, cu uleiuri parfumate. Ei bine, acum este momentul. Aruncă
o privire în dulapul din baie și folosește produsele care îți induc o stare de
bine. Nu aștepta o ocazie specială să folosești spumantul de baie preferat,
parfumul care îți place la nebunie, dar pe care îl păstrai pentru zile
deosebite sau pijamaua din mătase pe care nu te lăsa inima să o porți. Fiecare
zi poate fi una specială!
* Începe un serial nou. Aplicații precum
Netflix, HBO Go sau Amazon abundă de seriale noi, așa că este imposibil să nu
găsești unul care să îți fie pe plac. Spre deosebire de filme, un serial îți va
capta atenția pentru mai mult timp, îți va stârni curiozitatea și cu siguranță
vei simți că timpul trece mai repede. Dacă dorești, poți găsi seriale la care
să te uiți cu întreaga familie, iar apoi să dezbateți împreună subiectul, alegându-vă
personajul favorit.
* Fă mișcare! Chiar dacă petreci mai mult
timp în casă, asta nu este o scuză să renunți la sport. Găsești pe internet o
mulțime de videoclipuri dedicate sportului, fie că preferi să faci fitness,
pilates yoga sau aerobic. Trebuie doar să găsești motivația să începi, iar
restul va veni de la sine. Nu ai nevoie de aparate speciale sau un anumit tip
de echipament. Tot ce ai nevoie este voința!
Comentarii