Culorile și viața lor secretă - o istorie inedită
Le vedem pretutindeni. Fiecare lucru care ne înconjoară are o culoare. Natura își desfășoară larg paleta în fața noastră în fiecare zi, iar oamenii au fost mereu preocupați să creeze nuanțe spectaculoase, adevărate obiecte ale dorinței. Acestea fiind spuse, v-ați întrebat vreodată ce mistere ascund culorile?
Aflăm din cartea ”Culorile și viața lor secretă” de Kassia St. Clair că ceea ce vedem atunci când privim spre o mașină roșie, de exemplu, este lumina reflectată de suprafața acelui obiect către ochii noștri. Lucrurile diferite au nuanțe diferite deoarece absorb anumite lungimi de undă din spectrul luminii vizibile, iar altele ricoșează. De postprocesarea imaginilor captate de ochi se ocupă mai apoi creierul nostru, iar asta ne face diferiți, perceperea culorilor devenind astfel foarte subiectivă. Și atunci, cum definim culorile pe care le vedem? Pentru ca lucrurile să devină și mai dificile, intervine în ecuație și factorul lingvistic. Putem distinge o diferență între nuanțe, dar avem în limba pe care o vorbim cuvântul potrivit să o definească?
În carte găsim și poveștile fascinante și adesea inedite din spatele culorilor, dar și influența acestora în artă, politică și viața socială. Spre exemplu, considerat a fi o culoare a păcatului și a răzvrătiri sau dimpotrivă, a martiriului în cazul Bisericii Catolice, stacojiul transmitea un mesaj puternic de fiecare dată. Maria Stuart, regina scoțienilor a fost executată la 8 februarie 1587, după 18 ani de detenție. Înaintea ispășirii pedepsei, aceasta și-a scos primul rând de veșminte de culoare cenușie, scoțând la iveală un combinezon stacojiu aprins. Acest lucru a dus la împărțirea privitorilor în două tabere: o parte o vedeau ca pe o martiră, iar cealaltă parte i-au alăturat imaginea cu cea a femeii desfrânate care șade pe o fiară stacojie, făcând trimitere la Biblie.
Negrul, culoarea modei, dar și a doliului este una dintre cele mai cuprinzătoare. Expresie a absenței luminii, negrul autentic, suprem, reprezintă o adevărată provocare pentru om. Până acum nu a fost creat un negru care să nu reflecte deloc lumina, dar Vantablack, o tehnologie bazată pe un nanotub din carbon concepută în Marea Britanie, captează 99.965% din spectru, fiind cel mai negru obiect din lume. E atât de întunecat încât creierul e păcălit și nu mai poate discerne textura sau profunzimea obiectului.
Culorile vii sunt la fel de fascinante. Așa cum spunea Goethe, popoarele sălbatice, oamenii needucați și copiii au o mare apetență pentru acestea. Din acest motiv, ani de-a rândul, mulți autori clasici și-au arătat disprețul față de culoare, considerând că ar cauza o abatere a atenției de la gloria artei. Despre drumul parcurs de culoare, felul în care sunt obținute nuanțele, dar și influențele pe care acestea le-au avut încă din vechime aflați din cartea Kassiei St. Clair, apărută la una dintre editurile mele favorite, Baroque Books&Arts. Cert este că veți descoperi detalii fascinante care o să vă facă să vedeți cu ochi curioși, ca de copil, lumea din care facem parte.
Dacă v-am stârnit interesul, găsiți acum la reducere ”Culorile și viața lor secretă” pe site-ul LIBRIS.
Comentarii