La pas prin parfumeriile din București: Elysee

Bună seara, dragii mei!

  În iulie, când m-am întors din scurta escapadă în București, v-am promis să vă povestesc mai multe despre parfumeriile pe care le-am vizitat acolo.

  Astăzi a venit momentul să vă spun cum a fost la Elysee, o parfumerie dragă mie unde am găsit multe comori parfumate ce așteptau cuminți să le cad în mreje.



  Apropo de Elysee, m-am amuzat foarte tare când am observat că m-am cazat involuntar la doar câteva clădiri distanță de aceasta. Dacă asta nu e mâna destinului, atunci nu știu ce este, ha, ha!



 Revenind la vizita mea, Elysee, situată pe Calea Victoriei, este o parfumerie cochetă, ce m-a întâmpinat cu un decor somptuos, în tonuri calde de bej, auriu și maro. Spațiul este compartimentat în așa fel încât îți dă impresia unui palat cu uși ce duc spre diferite tipuri de fericire. Dorești să pășești în misterioasa lume a Orientului? Casa Amouage te întâmpină cu sticluțele luxoase și opulente, gata să te vrăjească. 
Vrei ceva rafinat, cu siaj delicat și flacoane cu tăieturi asemănătoare bijuteriilor? Atunci Bvlgari este ceea ce cauți! 


Puredistance Sheiduna
O altă încăpere ascunde creațiile Xerjoff, reprezentate și prin liniile JTC și Casamorati, iar în mijlocul magazinului, 
flacoanele Puredistance, minimaliste și prețioase așteaptă să le descoperi.

  Mi-a plăcut să mă plimb printre rafturi, să admir flacoanele lucrate impecabil, 
să mă las fermecată de acest univers fascinant.

  În timp ce făceam asta, mă gândeam că domnul care lucrează aici trebuie să fie foarte norocos! E balsam pentru suflet să fii zilnic înconjurat de atâta frumos!
MDCI

  Mai întâi, m-am dus spre parfumurile pe care îmi doream de multă vreme să le testez: Xerjoff Mefisto (da, este listat ca masculin, însă eu port exact ce îmi place, nu țin cont de catalogările brandului), Amouage Cherry Blossom (din păcate m-a dezamăgit, mi s-a părut total atipic pentru stilul casei), MDCI Cio Cio San (o frumusețe de parfum, luminos și foarte feminin), Le Galion Sortilege (clasicul bun gust franțuzesc încapsulat într-o sticlă de parfum), precum și câteva de la Profumum Roma sau Initio.

  Apoi, tânărul care ne-a întâmpinat în magazin ne-a povestit mai multe despre brandurile nou sosite în portofoliul Elysee, iar eu si prietenul meu am ascultat fascinați poveștile din spatele creațiilor care împodobeau rafturile parfumeriei:


  Ideo Parfumeurs

Create în Beirut - Liban, Ideo Parfumeurs sunt inspirate din energia creativă și unică a acestui oras și a incitantelor contraste, creând parfumuri elegante, cu o atingere rebelă. Ideo reprezintă prescurtarea cuvintelor franțuzești IDEAL OLFACTIF - excelența olfactivă pe care Ideo se străduiește să o atingă ca și parfumieri.Parfumurile Ideo adună aceste energii laolaltă, într-un mod unic, oferind o eleganță atemporală, o atingere de originalitate, dar și un strop de libertate.

Mi-a plăcut în mod deosebit Last Canto, un parfum elegant, cu miros feminin de pudră și flori, inspirat de arta baletului.


Dali Haute Parfumerie

Inspirate dintr-o colectie unica de bijuterii, o alianta de materiale, dimensiuni create de Salvador Dali in care artistul a reusit sa capteze cu o maiestrie exceptionala, iconografia lui unica. Astfel parfumurile colectiei reprezinta bijuterii in sine, flacoanele de un lux desavarsit creaza o legatura intre cele doua forme de limbaj: parfumeria si geniul artistic, unind mirosul, atingerea si privirea, trezind simturile si senzulitatea la cel mai profund nivel al constiintei.
 La aceste parfumuri m-au atras mai întâi numele - foarte poetice - apoi flacoanele cu linii simple, transparențe subtile și capace care atrag atenția, de colecție.



  Preferatele mele au fost Melodie du Cygne de la Main - un floral gurmand foarte ușor de purtat, centrat pe rădăcina de stânjenel și vanilie și Calice de la Seduction Eternelle - un parfum foarte senzual, perfect unisex, ce m-a dus cu gândul la Orientul fierbinte și voluptos.

  Flacoanele sunt inspirate de colecția de bijuterii Dali, create între 1941 și 1970, iar parfumurile sunt create de maestrul parfumier Alberto Morillas. 

  Am fost plăcut surprinsă de faptul că tânărul prezent în magazin ne-a arătat atât parfumuri care se pliaza pe ceea ce purtăm de obicei, cât și parfumuri în afara zonei de confort, așadar am plecat din Elysee cu nume noi pe lista de dorințe. 

  Pe viitor, sper să ajung din nou în parfumeria Elysee, dar până atunci îmi voi comanda online parfumurile care mă fac fericită. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ne parfumăm pentru noi sau pentru alții? Parfumul, expresie a individualității

De ce citesc?

Din nou despre parul meu si ...Label.m