Postări

Francesca Bianchi sau senzualitatea sub formă de parfum

Imagine
Dragii mei, cred că a trecut ceva timp de când nu v-am mai povestit despre parfumuri, însă când vine vorba despre arome, știți că îmi place să îmi iau timpul necesar. Calitate sau defect, atunci când testez un nou parfum (sau mai multe), procesul durează foarte mult. Rareori mi se întâmplă să fiu spontană și pot să număr pe degetele de la o mână de câte ori am cumpărat vreun parfum pe netestate. Desigur, mi se întâmplă să mă îndrăgostesc instant de câte un parfum, să mi-l doresc fix în clipa aceea, însă reușesc să îmi impun să fiu cumpătată, să aștept și să îl retestez. Dacă îmi place la fel de mult și peste ceva timp, atunci intră în lista de dorințe   (interminabilă, între noi fie vorba). Azi vă povestesc despre o casă de parfumuri de nișă artizanale care îmi place extrem de mult. Este vorba despre FrancescaBianchi , ale parfumierei cu același nume. De origine italiană, Francesca locuiește în prezent în Amsterdam. O fire creativă, absolventă în Istoria Artei, aceasta a lansat p...

Trendul verii: costumele de baie cu mânecă lungă de la Noire

Imagine
Bună, dragile mele! A trecut mai bine de jumătate din vara anului 2020 și, în afara faptului că ne confruntăm cu o pandemie, parcă și vremea a fost atipică. Sezonul cald cu zile în șir scăldate în razele soarelui, cu ploi scurte și calde e mai mult o amintire, acum când ploile vin însoțite de furtuni, iar zilele calde sunt urmate de scăderi drastice de temperatură. Din acest motiv, fiecare zi însorită e o sărbătoare pentru mine, mai ales dacă am și timpul necesar să mă bucur de ea. Iubesc căldura, apa și soarele, dar cu toate acestea aleg să nu mă bronzez. Nu stau la plajă niciodată și aplic SPF 50+ de fiecare dată când ies afară. Încurajez pe oricine să facă la fel, având în vedere că melanomul (cancerul de piele) este o realitate a zilelor noastre care nu ține cont de vârstă ori statut social. Desigur, aleg cu mare atenție produsele pentru protecție solară, având în vedere ca acestea să fie prietenoase atât cu pielea, cât și cu mediul înconjurător. Pentru mine, filtrele minerale...

Casa spiritelor, un roman pentru serile târzii de vară

Imagine
Romanele scriitoarei Isabel Allende îmi transmit de fiecare dată o stare aparte. Poate asemănarea ca stil cu inegalabilul Gabriel Garcia Marquez, poate atmosfera caldă, la limita dintre real și magic ori personajele atât de minuțios conturate mă determină să citesc cu nesaț pagină după pagină. Cel mai recent titlu pe care l-am adăugat colecției mele de cărți ale autoarei chiliene este Casa spiritelor , acesta fiind și primul său roman, publicat în 1982. Ulterior, acesta a fost ecranizat în anul 1993, în regia lui Billie August, avându-i în distribuție pe Meryl Streep, Winona Ryder, Jeremy Irons, Vanessa Redgrave, Glenn Close și Antonio Banderas. Revenind la roman, acesta prezintă saga familiei Trueba, poveștile membrilor acesteia țesându-se pe parcursul a zeci de ani, într-un cadrul care împletește realitatea adeseori crudă cu misticul, fantasticul, iar mie, cititorului, oferindu-mi plăcerea de a mă pierde printre rânduri, contopindu-mă cu realitatea ilustrată de Allende. ...

Perechea perfectă! Lenor balsam și detergent

Imagine
Bună seara, dragile mele! Azi, în cea din urmă seară în care mă pot lăuda cu o vârstă care începe cu cifra 2, vă povestesc câte ceva despre două produse menite să ușureze viața de adult. Este vorba despre Allin1 Pods (detergent capsule) și balsamul Lenor, pe care le-am încercat în două variante de parfum. Pe blog nu obișnuiesc să scriu foarte des despre produse de uz casnic, însă am participat la campania Buzzstore și Lenor tocmai pentru că mi-am dat seama că astfel de articole ar fi utile pentru multe persoane. În fond, viața nu e numai despre răsfăț și cochetărie feminină, ci și despre treburi casnice pe care le facem zi de zi. Întâi de toate, vreau să vă spun că eu asociez balsamul de rufe Lenor cu anii copilăriei. Țin minte că pe atunci reprezenta o adevărată inovație, iar mama mea folosea alternativ Lenor Spring și Lenor Summer și întindea apoi rufele la soare, în grădina casei. Îmi plăcea tare mult să adorm apoi în așternuturile moi și parfumate. Acum, după atâția ani, î...

Cartea lunii: Acolo unde cântă racii, de Delia Owens

Imagine
În această jumătate de an caracterizată de evenimente care ne-au ținut pe toți mai mult în casă am profitat de fiecare clipă liberă pentru a face ceva ce îmi place cu adevărat. Evident, printre activitățile favorite se numără și cititul, iar în ultima vreme am savurat carte după carte. Printre acestea se numără romanul ”Acolo unde cântă racii” al Deliei Owens. Autoare și zoolog deopotrivă, scriitoarea americană mi-a dezvăluit în paginile cărții o lume de care m-am desprins cu greu și sunt sigură că povestea protagonistei îmi va stărui multă vreme în minte. Acolo unde cântă racii  este cartea despre care toată lumea pare să vorbească anul acesta. Am citit la rândul meu mai multe recenzii până să o citesc, iar majoritatea opiniilor despre carte sunt extrem de favorabile, lucru care, culmea, m-a îndepărtat o vreme. De multe ori am fost dezamăgită de romanele foarte populare, pe placul majorității, deoarece fie erau scrise într-o manieră care nu era pe gustul meu, fie tratau s...

Noutate Paula's Choice: Omega+ Complex Eye Cream

Imagine
Omega+ Complex Eye Cream este formulată pentru zona ochilor, pentru a reduce vizibil primele semne de îmbătrânire a pielii: deshidratare, linii fine, aspect tern. Conține un complex de ingrediente nutritive într-o textură lejeră, care repară bariera naturală a pielii, reduce liniile fine și oferă luminozitate. Acizii grași Omega 3, 6, 9, împreună cu ceramidele, amino acizii, antioxidanții din plante și niacinamide îmbunătățesc nivelul de hidratare și elasticitate al pielii în timp ce calmează iritația și ameliorează aspectul cearcănelor. Omega+ Complex Eye Cream este potrivită pentru toate tipurile de ten, chiar și pentru pielea sensibilă. Este în special de ajutor pentru pielea normală sau puțin uscată, deshidratată, cu primele semne de îmbătrânire. Ingrediente: Aqua, Caprylic/Capric Triglyceride, Butylene Glycol, Neopentyl Glycol Diheptanoate, Cetyl Palmitate, Nylon-12, Propanediol, Ammonium Acryloyldimethyltaurate/VP Copolymer, Propylene Glycol Dibenzoate, P...

Geanta, un amor de-o viață. Incursiune în lumea modei

Imagine
Exercițiu de imaginație: închide ochii și închipuie-ți tinuta unei femei, să spunem, pentru o ieșire în oraș. Imaginează-ți apoi o ținută completă pentru birou, apoi una pentru o petrecere. Ce observi că au în comun cele trei ținute? Ei bine, este vorba despre geantă. Acest accesoriu, care a devenit de-a lungul anilor un fel de extensie a personalității feminine, se bucură de o foarte mare popularitate și vine într-o varietate de forme, culori, astfel încât fiecare dintre noi, doamne sau domnișoare, să găsim geanta potrivită. Cartea autoarei Dominique Loreau - Geanta, un amor de-o viață , mi-a revelat o mulțime de lucruri interesante despre acest accesoriu, ajutându-mă totodată să acord atenție sporită alegerii unei genți pentru garderoba mea, să pun pe primul loc calitatea în detrimentul cantității, învățând să recunosc gențile lucrate cu măiestrie și migală. Chiar în primele pagini ale cărții, autoarea spune: ”Dacă ar trebui să numim obiectul la care o femeie ține cel...