Cartea lunii: Acolo unde cântă racii, de Delia Owens

În această jumătate de an caracterizată de evenimente care ne-au ținut pe toți mai mult în casă am profitat de fiecare clipă liberă pentru a face ceva ce îmi place cu adevărat. Evident, printre activitățile favorite se numără și cititul, iar în ultima vreme am savurat carte după carte. Printre acestea se numără romanul ”Acolo unde cântă racii” al Deliei Owens. Autoare și zoolog deopotrivă, scriitoarea americană mi-a dezvăluit în paginile cărții o lume de care m-am desprins cu greu și sunt sigură că povestea protagonistei îmi va stărui multă vreme în minte.

Acolo unde cântă racii este cartea despre care toată lumea pare să vorbească anul acesta. Am citit la rândul meu mai multe recenzii până să o citesc, iar majoritatea opiniilor despre carte sunt extrem de favorabile, lucru care, culmea, m-a îndepărtat o vreme. De multe ori am fost dezamăgită de romanele foarte populare, pe placul majorității, deoarece fie erau scrise într-o manieră care nu era pe gustul meu, fie tratau subiecte mult prea superficiale ori aveau iz telenovelistic.

Nu știu de ce am cedat ispitei și am început să citesc Acolo unde cântă racii. Cred că uneori e bine să ascultăm pur și simplu de instinct. Romanul spune povestea Kyei, cu care facem cunoștință pe când era doar o copilă ce trăia la marginea unei mlaștini împreună cu părinții și frații ei. Într-o zi, ”mămica”, adică mama Kyei pleacă, iar pentru fată nimic nu va mai fi la fel. 

Firul poveștii urmărește maturizarea tinerei, care înflorește sub ochii cititorului, dar mai mult decât atât, destăinuie o relație om-natură atât de firescă și de frumoasă încât pe parcursul lecturii am devenit mai conștientă de tot ce mă înconjoară, de rolul pe care îl are în acest tot-unitar fiecare gâză și fiecare fir de iarbă. Cartea Deliei Owens are detalii bogate pentru colțul de natură care reprezintă lumea Kyei. Poate pentru cei din jur mlaștina unde fata locuiește este doar un loc murdar, unde condițiile de supraviețuire pot părea improprii pentru un om. Ba mai mult, alții au văzut din mlaștină doar un petic de pământ care ar putea fi exploatat astfel încât să aducă venituri, fără a ține cont de întregul ecosistem de plante și vietăți care își fac veacul acolo. Acest plan al romanului care se desfășoară în paralel cu povestea principală m-a făcut să îndrăgesc și mai mult Acolo unde cântă racii.

Kya, ”Fata-Mlaștinii”, cum îi spun cei din zonă, trăiește pentru bucata aceea de pământ. Tânăra își are rădăcinile în mult-iubita ei mlaștină, aici simte primii fiori ai dragostei și tot aici inima îi bate mai repede de teamă, de neputință, dar și de bucurie. Zbuciumul vieții ei, cu bune și rele, este legat de acest loc unde a învățat să supraviețuiască, adaptându-se până la integrarea complet în acest mediu. În fond, asta e și esența lucrurilor. Plante, animale sau om, suntem făcuți exact din aceeași materie.

Finalul cărții mi-a plăcut în mod deosebit. A fost, practic, încă o dovadă că în fața celor mai importante decizii suntem singuri și trebuie să avem curajul să ne luăm soarta în mâini, cu bune sau rele.

Găsiți cartea pe Libris, desigur :)