Dacă pisicile ar dispărea din lume, o carte dulce-amăruie despre prioritățile din viața noastră

Vă plac pisicile? Animale cu un aer nobil, aristocrat, micuțele feline ne oferă adesea cele mai frumoase lecții de viață. Iată de ce, atunci când îmi apare în cale un roman cu un subiect centrat în jurul pisicilor devin foarte curioasă și îmi doresc să-l am neapărat în bibliotecă și să îl citesc cât mai curând. Recunosc, atunci când am zărit pentru prima data pe site-ul Libris cartea Dacă pisicile ar dispărea din lume, scrisă de japonezul Genki Kawamura, mi-a atras întâi atenția titlul. Chiar așa, cum ar fi o lume fără pisici? Ei bine, eu cred că lumea noastră ar fi mai tristă, iar noi, oamenii am deveni și mai grăbiți, mai preocupați de obositoarea rutină zilnică, îngropându-ne în activități guvernate de ”trebuie”, uitând a mai trăi. În fond, atunci când privești o pisică dormind, parcă îți vine și ție să dai uitării totul și să îți oferi o clipă de răgaz, fie ce-o fi! Și parcă avem cu toții mai multă energie, mai multă inspirație după ce ne odihnim gândurile pentru câteva momente. 

 


Revenind la roman, acesta a fost vândut în peste 2 milioane de exemplare, publicat în peste 20 de limbi, ecranizat în 2016 în Japonia și în curs de adaptare hollywoodiană. ”Dacă pisicile ar dispărea din lume” este o mică bijuterie de umanitate, plină de umor, deopotrivă luminoasă și melancolică. Hai să vedem despre ce e vorba: 

Când Diavolul și un motan se întâlnesc în literatură urmează aproape sigur un târg și o lecție de viață. Motanul, pe nume Varză, este al unui tânăr poștaș care află că mai are foarte puțin de trăit, poate o zi, poate o săptămâna. O ocazie pentru Diavol să între în scenă, fluturându-i pe la nas un târg de nerefuzat: câte o zi de viață în plus, pentru câte un lucru care să dispară din lume. Cu fiecare dispariție, poștașul își rememorează momente din trecut și, redându-le în mici fragmente, redescoperă de fapt lucrurile importante pe care oamenii ajung cu greu să le recunoască și să și le asume. ”Dacă pisicile ar dispărea din lume” este o scrisoare de dragoste adresată vieții și lucrurilor care contează cu adevărat. 

Cam așa sună descrierea oficială a cărții și sunt convinsă că v-a stârnit și vouă curiozitatea! Poate că la prima vedere ați fi tentate să credeți că e un roman superficial, care se citește rapid, îți stârnește un zâmbet în colțul buzelor, apoi îl uiți undeva, pe un raft al bibliotecii, fără să îl lași să zăbovească prea mult prin minte. Ei bine, nu este deloc așa, iar asta pentru că, așa cum poate ați ghicit, cartea asta nu e doar despre pisici.  

 

”Și dacă pisicile ar dispărea din lume? Ce prefaceri ar suferi lumea și cum s-ar schimba viața mea? Și dacă eu aș dispărea din lume? Ar întâmpina lumea ziua de mâine la fel ca până acum, de parcă nimic nu s-ar fi schimbat?” este pasajul cu care autorul ne deschide larg porțile către creația sa. Dacă pisicile ar dispărea din lume este un roman-meditație, care ne determină să ne întrebăm, oare câte lucruri le luăm de-a gata, drept meritate, credem că vor fi mereu acolo pentru noi, le integrăm apoi în rutina noastră, lăsând să se aștearnă deasupra lor uitarea sau, mai rău, nepăsarea, indiferența. Și cum rămâne cu oamenii pe care i-am iubit cândva, părinți, iubiți, bunici sau frați, cu a căror prezență ne-am obișnuit atât de mult, încât ni se pare nepotrivit să ne arătăm cu sentimentele la vedere în fața lor? 

 

Romanul lui Genki Kawamura este imboldul de care avem cu toții nevoie atunci când dăm dovadă de infatuare și naivitate, crezând că avem la dispoziție tot timpul din lume, că îmbrățișarea omului drag mai poate aștepta, telefonul promis bunicilor poate fi amânat pentru o altă zi, vacanța mult așteptată pentru un alt an, iar filmul favorit poate fi vizionat și mâine. Dar cum ar fi dacă pentru toate astea nu am mai avea ziua de mâine?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ne parfumăm pentru noi sau pentru alții? Parfumul, expresie a individualității

De ce citesc?

Din nou despre parul meu si ...Label.m