Cu gândul la vară! Recenzie parfumată Escada Flor del Sol
Cu toate că ne aflăm în miezul iernii, mi se face adesea un dor nebun de vară, de mare, de senzația oferită de nisipul fierbinte sub tălpi, de pielea încălzită de razele blânde ale soarelui... Și cum o mașină a timpului nu a fost încă înventată, singura variantă care mă ajută să ”călătoresc” unde îmi dorește sufletul rămâne parfumul. Ați ghicit! Astăzi vă povestesc despre arome.
Una dintre cele mai recente lansări Escada în materie de parfumuri este Flor del Sol, pe care eu îl am de pe Parfimo, unde este disponibil atât de sine stătător, cât și în componența unui set cadou, care vine împreună cu o cremă pentru corp și un portfard foarte drăguț, decorat cu un ciucure roz-fuchsia.
Flor del Sol se încadrează în categoria parfumurilor floral-fructate, tinerești și vesele, pe care eu le găsesc ușor e purtat în orice împrejurare. Siajul și persistența sunt moderate, lucru care îmi place. În fond, așa cum am mai spus, este de bun gust ca parfumul pe care îl purtăm să nu umple încăperea și să lase o dâră după cel care îl poartă, ci să se simtă cam la o lungime de braț de corp, astfel încât numai cei care se află în imediata noastră apropiere să îl simtă.
Revenind la aroma parfumului Flor del Sol de la Escada, potrivit descrierii oficiale, predomină un acord de cocktail Tequila Sunrise, note de portocală și dalie, așezate pe o bază lemnoasă de santal. Pe pielea mea, cel mai bine se simt notele fructate, care se contopesc apoi într-un melanj dulce-floral. Dacă ar fi să caracterizez pe scurt Flor del Sol, aș spune că este vesel și efervescent. Purtat în anotimpul rece, mă duce inevitabil cu gândul la verile din trecut, când puteam contempla ore în șir marea, cu un cocktail colorat în mână, în timp ce soarele îmi desena nuanțe aurii prin păr. Cu speranța de a retrăi aceste zile minunate, mai pulverizez un strop de parfum și îmi îngădui să visez la o binemeritată vacanță.
Sunt curioasă, vouă unde vă place să ”călătoriți” prin intermediul parfumului?
Comentarii