Svensk Parfym - incursiune în lumea parfumurilor suedeze

Bună seara, dragii mei! 

  De vreo trei zile încerc să finalizez această postare, dar parcă exact atunci când am mai multe idei se întâmplă să se aglomereze și lista cu lucrurile pe care le am de făcut. 

  Lăsând asta la o parte, azi vă povestesc despre niște parfumuri noi pe care le-am testat și purtat în ultima luna. Acestea au fost lansate de casa Svensk Parfym, fondată de Henrik Lestréus, parfumierul al cărui interviu pentru Reviews by Adelina îl puteți citi AICI.



  Svensk Parfym este o casă de parfumuri suedeză din categoria niche-indie, nou lansată pe piață. Am avut prilejul să încerc primele creații ale parfumierului Henrik Lestréus.

  Nu am fost niciodată în Suedia, însă îmi plac romanele suedeze, simplitatea locuitorilor săi și nota aceea de mister dată de natura luxuriantă, cu păduri umede și cețoase, pământ reavăn și mușchi verzi ce îmbrățișează copacii bătrâni. Mi se pare o țară a contrastelor: lumina din părul suedezelor este într-o frumoasă antiteză cu pădurile umbroase și apele gri ale râurilor.

  Henrik Lestréus a vrut să încapsuleze în molecule parfumate spiritul țării sale și a creat aceste trei parfumuri pe care le-am găsit foarte diferite de ceea ce port de obicei. Cum mie îmi place să ies din zona de confort, le-am testat cu interes și curiozitate. Un lucru interesant la aceste parfumuri este că nu au gen, așadar fiecare poate să poarte exact ceea ce simte. Cred că oamenii ar trebui să lase parfumurile să își aleagă purtătorul și nu viceversa, așa că mi-a plăcut această particularitate a parfumurilor Svensk Parfym. 



 Virke 

  Numele parfumului reprezintă cuvântul suedez pentru lemn, cherestea, copaci, iar parfumul se dorește a fi imaginea verii suedeze, inducând o stare de relaxare și libertate. Virke intră în categoria fructat-lemnos-moscat și este altfel decât parfumurile obișnuite pentru anotimpul cald pe care le purtăm în România. 

  Să vă explic de ce. Dacă de obicei parfumurile de vară ne duc cu gândul la citrice, aldehide și ușoare note lemnoase, în cazul lui Virke vedetele compoziției sunt zmeura și suratele ei din pădure reprezentate atât de realist, încât ți se face o poftă nebună, acompaniate de o notă caldă lemnoasă ce mie mi s-a părut asemănătoare cu oud-ul. Nu știu de ce, poate din pricina intensității cu care și-a făcut apariția învăluind fructele cu o mantie protectoare. 

   Parfumul s-a deschis lent pe pielea mea, am reușit să mă bucur îndelung de fiecare fază. Mi-a plăcut faptul că este foarte omogen și greu de descifrat, deși notele par relativ simple, nimic futurist, nimic care să te facă să strâmbi din nas, ci pur și simplu un parfum cu un miros extrem de natural menit să te facă să te relaxezi și să te bucuri de viață. Dacă ar fi să îl carecterizez într-un singur cuvânt, aș spune că e... firesc. L-am purtat cu lejeritate. 



  Stilla 

  Un parfum departe de ceea ce port și ce mi se potrivește de obicei, dar totuși o surpriză plăcută. Semnificația numelui său este aceea de calm, liniște, serenitate. 

  Atunci când l-am pulverizat pe piele am simțit un val rece de eucalipt care mi-a trezit simțurile și mi-a stârnit curiozitatea. Voiam să aflu ce urmează după o astfel de deschidere grandioasă. Însă Stilla nu s-a schimbat foarte mult pe pielea mea. Pur și simplu a devenit mai bogat. Ca atunci când construiești un buchet și mai pui câte o floare, apoi mai una, până obții exact ce îți dorești. 

 Așa este Stilla. Pe lângă eucalipt, am simțit lavanda, reprezentată foarte natural și realist. O floare pe care eu o găsesc revigorantă, dar de regulă o percep destul de masculină ca miros. Iată de ce Stilla nu mi s-a potrivit întru totul. Este ca o mare rece pe care o admiri de la distanță, dar nu te încumeți să intri să înoți. 

   Longevitatea este de excepție și în acest caz. M-am bucurat de Stilla mai bine de  ore, cu siaj mediu și apoi redus, spre finalul zilei. 



   Prakt 

   Indiscutabil, preferatul meu dintre cele trei. Inspirat de grădinile din zona rurală a Suediei, parfumul spune o poveste despre coacăze delicioase, negre ca păcatul, cu frunze pline de sevă, de un verde viu ce m-au întâmpinat de îndată ce am pulverizat câțiva stropi pe piele. Mere zemoase acoperite de rouă și rubarbă numai bună de pus în prăjituri, mmm... ce deliciu olfactiv! 

   Cu toate acestea, Prakt nu e deloc un gurmand. Nu e nici copilăros și nici superficial, căci prin perdeaua de fructe poți să vezi pâmântul reavăn, iarba cu firele groase care foșnesc când le atingi cu tălpile goale, copacii tineri pe care îți vine să îi strângi în brațe în timp ce îți spun povești cu spiriduși. Oh, ai să vezi și cerul acoperit cu nori grei de atâta ploaie. 

  Nu știu dacă faptul că am copilărit la sat m-a făcut să mă simt atât de legată de acest parfum, dar Prakt este pur și simplu ceea ce căutam de ceva vreme. 

  Dacă doriți să încercați și voi Svensk Parfym, puteți să le comandați direct pe site-ul oficial, dacă dați click AICI
  

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce citesc?

Din nou despre parul meu si ...Label.m

Povesti parfumate: L'heure bleue de la Guerlain