Despre zeii dinăuntrul oamenilor - ”Zeița orezului” de Rani Manicka
Bună seara, dragile mele!
Vă era dor de o recenzie de carte? Mie cu certitudine da, așa că mai jos veți citi impresiile mele despre un roman pe care îl așteptam de mult la mine în casă și în suflet. Este vorba despre ”Zeița orezului” de Rani Manicka, o saga a unei familii din Malaezia ce se întinde pe parcursul a patru generații. Cei de la Libris sunt ”de vină” pentru bucuria de a citi această carte, așadar vă recomand să intrați pe site-ul lor și să îi ”pedepsiți” alegând să o citiți și voi.
Dintotdeauna m-au atras genul acesta de cărți, în paginile cărora se țes mai multe povești spre a se crea un fir narativ deopotrivă amețitor cât și captivant.
În ”Zeița orezului”, subiectul gravitează în jurul lui Lakshmi (în religia hindusă Lakshmi este numele zeiței bogăției, luminii, înțelepciunii și destinului, uneori și a norocului, frumuseții și fertilității.) o tânără care la doar 14 ani se căsătorește cu un bărbat ales de către mama sa. Bărbatul promisese o viață îmbelșugată pentru tânăra fată, dar odată ajunsă în casa lui, Lakshmi va observa ca lucrurile sunt diferite și bogățiile au fost doar o himeră, fiind acum nevoită să își ia soarta în mâini. Deși e doar o copilă, ea va reuși să iși croiască drum prin noua ei viață și totodată să ne poarte pe noi, cititorii, prin etapele transformării sale, dar și a strămoșilor săi. Cartea este întrețesută cu mituri și legende și mi-a fost drag să descopăr obiceiuri atât de diferite de ale noastre.
Pe măsură ce citeam ”Zeița orezului”, simțurile îmi erau invadate de culori și arome care mai de care mai interesante. Am regăsit în paginile cărții delicii culinare care m-au făcut să visez cu ochii deschiși, să îmi imaginez pur și simplu femeile acelea cu mâinile lor aurii în timp ce frământă aluatul pentru copiii lor, am văzut cu ochii minții condimentele colorând mâncarea aburindă. Pentru malaezieni mancarea parcă ar avea ceva sacru. Unește familiile, le adună gândurile, ca într-o poțiune fermecată și le risipește grijile ce le apasă atât de greu pe umeri.
Pe parcursul lecturii, destinele mai multor personaje se vor împleti și de aceea nu pot să desemnez un sigur protagonist al cărții. M-am atașat de personaje, mi-am deșertat emoțiile peste conturul lor și am încercat să le înțeleg viața, alegerile și trăirile. Titlul surprinde foarte bine felul în care autoarea ilustrează natura divină prezentă în fiecare dintre noi: sentimentul matern surprins atât de frumos în paginile cărții, forța interioară necesară pentru a merge mai departe în orice situație, dragostea - toate acestea subliniază asemănarea noastră cu cel care ne-a creat.
Întotdeauna mi-a făcut plăcere să țin în palme destinele unor oameni foarte diferiți de mine, iar în ”Zeița orezului” am avut ocazia să pătrund într-o lume în care chiar și cele mai banale lucruri au un tâlc. Acest lucru m-a făcut să îmi privesc propriul destin cu mai multă îngăduință și recunoștință.
Vă recomand cu căldură să citiți romanul de debut al autoarei Rani Manicka pentru că veți învăța cu siguranță câte ceva și la finalul celor 576 de pagini veți avea sentimentul că v-ar fi plăcut să vă pierdeți mai mult printre paginile cărții.
Vă era dor de o recenzie de carte? Mie cu certitudine da, așa că mai jos veți citi impresiile mele despre un roman pe care îl așteptam de mult la mine în casă și în suflet. Este vorba despre ”Zeița orezului” de Rani Manicka, o saga a unei familii din Malaezia ce se întinde pe parcursul a patru generații. Cei de la Libris sunt ”de vină” pentru bucuria de a citi această carte, așadar vă recomand să intrați pe site-ul lor și să îi ”pedepsiți” alegând să o citiți și voi.
Dintotdeauna m-au atras genul acesta de cărți, în paginile cărora se țes mai multe povești spre a se crea un fir narativ deopotrivă amețitor cât și captivant.
În ”Zeița orezului”, subiectul gravitează în jurul lui Lakshmi (în religia hindusă Lakshmi este numele zeiței bogăției, luminii, înțelepciunii și destinului, uneori și a norocului, frumuseții și fertilității.) o tânără care la doar 14 ani se căsătorește cu un bărbat ales de către mama sa. Bărbatul promisese o viață îmbelșugată pentru tânăra fată, dar odată ajunsă în casa lui, Lakshmi va observa ca lucrurile sunt diferite și bogățiile au fost doar o himeră, fiind acum nevoită să își ia soarta în mâini. Deși e doar o copilă, ea va reuși să iși croiască drum prin noua ei viață și totodată să ne poarte pe noi, cititorii, prin etapele transformării sale, dar și a strămoșilor săi. Cartea este întrețesută cu mituri și legende și mi-a fost drag să descopăr obiceiuri atât de diferite de ale noastre.
Pe măsură ce citeam ”Zeița orezului”, simțurile îmi erau invadate de culori și arome care mai de care mai interesante. Am regăsit în paginile cărții delicii culinare care m-au făcut să visez cu ochii deschiși, să îmi imaginez pur și simplu femeile acelea cu mâinile lor aurii în timp ce frământă aluatul pentru copiii lor, am văzut cu ochii minții condimentele colorând mâncarea aburindă. Pentru malaezieni mancarea parcă ar avea ceva sacru. Unește familiile, le adună gândurile, ca într-o poțiune fermecată și le risipește grijile ce le apasă atât de greu pe umeri.
Pe parcursul lecturii, destinele mai multor personaje se vor împleti și de aceea nu pot să desemnez un sigur protagonist al cărții. M-am atașat de personaje, mi-am deșertat emoțiile peste conturul lor și am încercat să le înțeleg viața, alegerile și trăirile. Titlul surprinde foarte bine felul în care autoarea ilustrează natura divină prezentă în fiecare dintre noi: sentimentul matern surprins atât de frumos în paginile cărții, forța interioară necesară pentru a merge mai departe în orice situație, dragostea - toate acestea subliniază asemănarea noastră cu cel care ne-a creat.
Întotdeauna mi-a făcut plăcere să țin în palme destinele unor oameni foarte diferiți de mine, iar în ”Zeița orezului” am avut ocazia să pătrund într-o lume în care chiar și cele mai banale lucruri au un tâlc. Acest lucru m-a făcut să îmi privesc propriul destin cu mai multă îngăduință și recunoștință.
Vă recomand cu căldură să citiți romanul de debut al autoarei Rani Manicka pentru că veți învăța cu siguranță câte ceva și la finalul celor 576 de pagini veți avea sentimentul că v-ar fi plăcut să vă pierdeți mai mult printre paginile cărții.
Comentarii