Soția de la etaj, un roman alert numai bun de citit la sfârșit de septembrie

 De când nu ai mai citit o carte care să te facă să dai pagină după pagină, uitând cât e ceasul, ignorând sarcinile pe care le ai de făcut? Fix așa a fost Soția de la etaj, romanul scris de Rachel Hawkins. Știți deja, toamna e anotimpul în care pofta mea de citit atinge cote maxime și tot ce îmi doresc e să stau cuibărită confortabil, cu o carte în brațe și o ceașcă de cafea sau un ceai aromat alături. 

Despre Soția de la etaj, ce să vă spun? Mai întâi, iată descrierea oficială, ca să înțelegeți de ce mi-a captat interesul: 

”Jane își câștigă traiul plimbând câinii bogătașilor din Thornfield Estates, un cartier rezidențial plin de vile uriașe, mașini de lux și casnice plictisite. Genul de loc unde nimeni nu bagă de seama dacă Jane mai șterpelește uneori câte-o bijuterie. Și în care nimeni nu se gândește să-i pună la îndoială identitatea. Dar totul se schimbă când tânăra face cunoștință cu Eddie Rochester, un văduv misterios. Care e tânăr, bogat, fermecător și care îi poate oferi protecția de care are nevoie. Dar amintirea soției lui, care a murit recent într-un accident, le umbrește fericirea. Cum ar putea Jane să se compare cu Bea, o femeie frumoasă și ambițioasă, care construise de la zero o afacere de succes? Va reuși ea totuși să-l cucerească pe Eddie înainte că trecutul - al lui sau al ei - să-i distrugă?”

 E lesne de înțeles de ce am ”devorat” pur și simplu cartea asta. Subiectul e intrigant, personajele ascund o mulțime de secrete – care nu se lasă tocmai ușor descoperite – iar cadrul de desfășurare al acțiunii poartă cititorul în lumea celor bogați și, aparent, fericiți. 

Deși adesea un pic cam naivă, Jane, personajul principal al romanului, e ușor de îndrăgit. Vulnerabilă, fără să pretindă a fi femeia perfectă, tânăra este un personaj carismatic și am putut înțelege ușor de ce a îndrăznit să viseze la fericire, ignorând semnalele de alarmă care ar fi trebuit să o pună în gardă. În fond, câteodată, chiar și noi, în viața de zi cu zi, procedăm fix la fel: dorința de a avea viața pe care ne-o dorim ne face să ignorăm lucrurile care ar trebui să ne aducă cu picioarele pe pământ. 

Pe măsură ce lectura avansează, măștile încep să cadă, iar unele momente nu mai știi cine e personajul negativ în toată povestea asta. Finalul mi-a plăcut, nu mi s-a părut ușor de ghicit, iar faptul că rămâne, peste toate, un semn de întrebare, un gând care nu îți dă pace, mi se pare că sporește misterul cărții. 

 

Desigur, încă de la început autoarea ne dezvăluie unele detalii extrem de importante pentru poveste – chiar și titlul o spune – dar acest lucru nu mi s-a părut că știrbește din suspans, ci mai degrabă este un soi de momeală care determină cititorul să vrea mai mult, să caute motivele din spatele fiecărei acțiuni. 

 

Soția de la etaj se citește ușor și rapid, e ca un film bun, care te ține prinsă în mreje. Mi se pare o lectură potrivită pentru un weekend în care vrei să te deconectezi de la rutina zilnică. Și încă ceva. Citindu-le la distanță de câteva zile, Soția de la etaj și Menajera – o carte foarte populară în ultima vreme - mi s-au părut a avea unele similitudini, motiv pentru care dacă v-a plăcut cea din urmă, neapărat să-i dați o șansă și cărții scrise de Rachel Hawkins. 

 

P.S. Cartea Soția de la etaj e redusă acum pe Libris. 

Voi ce ați mai citit?