Cui îi place rujul roșu? Tom Ford în nuanța 06 Flame ar putea să fie favoritul tău toamna asta

 Pentru fiecare femeie există o nuanță perfectă de ruj roșu. Odată găsită, aceasta va deveni o piesă de rezistență în ceea ce privește machiajul. Știți cum se spune, dacă ai o zi proastă, poartă ruj roșu și lumea ți se va așterne la picioare. 


De-a lungul istoriei, rujul roșu a fost considerat veritabil instrument de seducție, dar și semn al femeilor claselor inferioare sau al celor de moravuri ușoare, fiind, pe perioada Evului Mediu, văzut ca unealtă a diavolului de către reprezentanții bisericii. Astăzi nu ne mai este frică de rujul roșu, îl purtăm cu zâmbetul pe buze, iar producătorii de produse de machiaj creează în permanență noi formule și nuanțe, astfel încât fiecare femeie să găsească ce i se potrivește. În colecția mea se află foarte multe rujuri în nuanțe de roșu și nu aș putea să aleg vreun favorit. Pur și simplu le port în funcție de stare sau de textura pe care o doresc. Vă povestesc însă acum despre un ruj care mi-a depășit așteptările, fiind și primul pe care l-am cumpărat de la această companie de cosmetice. Este vorba despre rujul Tom Ford în nuanța 06 Flame. 


Așa cum îi spune și numele, nuanța acestuia este un roșu-oranj înflăcărat care cu siguranță se face remarcat și scoate din anonimat orice machiaj. Cu toate că are o culoare mai degrabă caldă și am fost puțin sceptică atunci când l-am comandat, preferând de regulă roșul cu subton albastru, iată că rujul mi se potrivește perfect. Îmi place să îl port asortat la un machiaj simplu al ochilor și al tenului. Fiind foarte intens, mi se pare că îmi luminează întreaga față. 

 


Aspectul rujului este unul mat, bogat pigmentat, cu o textură plăcută, care nu usucă buzele și nu se adună inestetic în liniile fine. L-am purtat atât cu creion contur, cât și de sine stătător și îmi place în ambele variante. Rezistența este și ea excelentă, cu condiția să nu mănânc ceva foarte uleios. Nu este perfect rezistent la transfer, însă sunt grijulie atunci când port machiaj, așa că nu mă deranjează acest lucru. Are un miros subtil și foarte plăcut de vanilie, care nu se mai simte odată aplicat pe buze. 


 

Prețul este unul ceva mai ridicat, aproximativ 250 de lei în magazine, însă poate fi achiziționat în cadrul diverselor campanii de reduceri. 

 

Purtați ruj roșu? Aveți unul favorit? 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ne parfumăm pentru noi sau pentru alții? Parfumul, expresie a individualității

De ce citesc?

Din nou despre parul meu si ...Label.m