Maniere digitale - tu le stăpânești?
Bunele maniere sună în urechile multora (din păcate) ca ceva învechit, ceva ce nu și-ar mai găsi locul în viețile noastre moderne și atât de grăbite. Cu toate acestea, în plină epocă digitală, manierele au evoluat și ele, făcându-și loc printre computere performante, mail-uri și mai ales, pe ecranele telefoanelor inteligente.
Am citit în vara aceasta o carte tare, tare interesantă, Maniere digitale a Victoriei Turk, și pot spune că mi-a plăcut chiar mai mult decât mă așteptam. Cred că fiecare dintre noi am găsi ceva interesant în acest volum, mai ales că majoritatea ne petrecem timpul în fața unui ecran și a unei tastaturi, fie că e vorba despre natura serviciului, fie pur și simplu ne place social media.
Personal, pot spune că mi-a plăcut dintotdeauna să știu câte puțin din fiecare domeniu. Nu îmi place să mă simt pe picior greșit ori să nu am habar despre un subiect anume, așa că am ales să citesc această carte în momentul în care am decis să îmi îmbunătățesc capacitățile de comunicare. Am găsit în ”Maniere digitale” altceva decât mă așteptam. Autoarea explică în mod concis, dar cu mult umor, cum să ne organizăm căsuța de e-mail, cum și mai ales în ce moment al zilei să trimitem un mesaj și desigur, cum să utilizăm în mod eficient și responsabil aplicații precum Whatsapp, Instagram, Facebook și altele asemănătoare.
Un sfat pe care l-am găsit foarte util și la care nu m-aș fi gândit este acela că ar trebui să evităm să fim prea politicoși. Riscăm să plictisim interlocutorul și să îi pierdem atenția. Autoarea abordează și domeniul stufos al scrierii corecte din punct de vedere gramatical.
De asemenea, un capitol interesant și extrem de actual mi s-a părut cel despre știrile false și cum le depistăm. Deseori am văzut în lista de prieteni câțiva care au distribuit articole de pe site-uri obscure, pe care le miroseai de la o poștă că nu sunt reale, dar acești oameni cădeau totuși în plasa lor (vezi ambulanța neagră care fură copii, portocalele injectate cu HIV de la Lidl și alte bazaconii). Intră aici și articolele cu titluri bombastice, tip momeală, care deseori induc în eroare cititorul care nu aruncă o privire și peste articolul propriu-zis. Victoria Turk ne sfătuiește să citim mereu întreaga poveste, să verificăm site-ul (poate fi unul de satiră) și sursele și să cântărim bine orice afirmație șocantă, verificând dacă are o bază solidă și mai ales reală.
Cartea este un ghid complex și în ceea ce privește conturile pe rețelele sociale. Am descoperit o mulțime de informații noi și interesante despre ce ar trebui și ce nu ar trebui să apară pe pagina de Facebook, Twitter sau Instagram. Recunosc, mai amuzat copios citind despre clișeele prezente pe rețelele sociale sau clasificările selfie-urilor. Garantez, autoarea chiar știe să te facă să înmagazinezi informații prețioase în timp ce râzi cu poftă.
”Maniere digitale” aduce și un glosar în care veți găsi explicații interesante ori amuzante pentru o mulțime de termeni. De exemplu, știați că ignorarea persoanei de lângă voi în favoarea telefonului se cheamă ”phubbing”?
Găsiți cartea pe Libris, în colecția savoir-vivre a editurii Baroque Books and Arts. La mine a intrat rapid în lista de favorite!
Comentarii