Delir olfactiv! Trei parfumuri mult iubite și alte trei nou descoperite

Bună seara, dragii mei!

Astăzi vă povestesc despre unul dintre subiectele mele favorite: parfumurile. Mă gândesc serios ca pe viitor să mă organizez cumva astfel încât să vă arăt întreaga mea colecție de parfumuri, numai că ar ieși un articol extrem de amplu și poate greu de parcurs, așa că o să postez sub forma unei serii de articole, ordonând parfumurile după case. Ce părere aveți? Vi s-ar părea în regulă așa?



În altă ordine de idei, mi-a venit ideea ca periodic să vă arăt care sunt cele mai iubite trei parfumuri ale momentului, precum și alte trei parfumuri nou descoperite care mi-au atras atenția. Industria parfumurilor este într-o continuă schimbare, ca un lichid care îți scapă printre degete, iar sfatul meu e să nu încercați să țineți pasul cu tot ce apare nou. Găsiți-vă profilul olfactiv și purtați ceea ce vi se potrivește, nu luați în seamă trendurile. 

Personal, găsesc dezămăgitoare majoritatea creațiilor contemporane. Piața este suprasaturată de siropuri dulci precum Armani Si, Lancome La Vie Este Belle, YSL Mon Paris, Tom Ford Black Orchid și altele asemănătoare. Desigur, aceste creații se vând foarte bine, însă personal le văd greu de digerat și lipsite de personalitate. Au devenit ca o uniformă cu miros dulce de ți se strepezesc dinții și proiecție uriașă, astfel încât toată lumea din jur să simtă că te-ai parfumat. Mi-aș dori ca în parfumerii să ni se recomande creații care au făcut istorie, care au răsturnat lumea cu susul în jos la apariție, și nu doar ce e mai nou sau ce se vinde. În fine... este opinia mea și nu intenționez să lezez gusturile nimănui.

Revenind la ideea postării de azi, vă arăt mai jos parfumurile pe care le-am purtat cel mai des în ultima perioadă.

Essence de Roumanie - Ia

Parfumul ”Ia” are o poveste tare frumoasă. Cu prilejul Centenarului, parfumeria Elysee a lansat în premieră absolută două parfumuri: ”Roman” și ”Ia”. Împreună, cele două creații dăruiesc purtătorilor lor un crâmpei din frumusețea nevăzută a țării noastre. Create la Grasse, în Franța, ”Roman” și ”Ia” cumulează note caracteristice pentru România de altădată, România bucuriilor simple. 


Am copilărit la sat, așa că de prima dată când am mirosit ”Ia”, amintiri plăcute și-au croit drum către suprafața gândurilor mele. ”Ia” miroase a fragi și a turtă dulce frământată de mâini muncite de bunică. A zile petrecute la sat, într-un loc tainic, la poale de munte. De fiecare dată când îl port, parcă aș călători în timp, iar pentru acest lucru îl iubesc și îl port cu drag de fiecare dată.

Parfumul se găsește în parfumeria Elysee.




Guerlain - Vol de Nuit

”Vol de Nuit”... Un parfum care a apărut în viața mea acum mulți ani, pe când dragostea pentru zbor încă nu se înfiripase în inima mea. Inspirat de nuvela "Zbor de noapte" a lui Antoine de Saint Exupery, parfumul aduce la viață misterul, pericolul și totodată poezia zborului pe timp de noapte, la începuturile aviației. Inițial flaconul era modelat sub formă de elice de avion în mișcare, dar acum doar varianta Extrait vine sub această formă. 


Melancolic, dar cu atât mai frumos, creat de parfumierul Jaques Guerlain, ”Vol de Nuit” este o filă de istorie asupra căreia vrei să zăbovești mai mult de o clipă. Da, ”Vol de nuit” nu e pentru domnișoare copilăroase cu obrajii rumeni, e pentru femeile care ascund în spate un trecut pe care numai în dulcea îmbrățișare a nopții sunt gata să îl dezvăluie. Izul ușor învechit al acestui parfum îi conferă o notă melancolică, dar e acea tristețe dulce care te cuprinde în momentele când îți pui întrebarea "ce ar fi fost dacă...?"

Găsiți parfumul pe site-ul Esențe de Lux.

Puredistance - Opardu

Casa Puredistance rămâne una dintre favoritele mele. Am enumerat de mai multe ori pe blog care sunt motivele pentru care îmi place atât de mult, iar unul dintre acestea este calitatea excepțională a ingredientelor, precum și faptul că nu ține absolut deloc cont de ce se poartă. Puredistance dă viață unor adevărate poezii olfactive. ”Opardu” este de câțiva ani favoritul meu pentru primăvară. 


Cu toate acestea, anul acesta am simțit nevoia să îl port și în zilele geroase de ianuarie. Poate pentru că mi-e dor de soare, de zumzet de albine și de liliacul înflorit. Parfumul este ca o acuarelă olfactivă. Un floral atât de omogen și feminin cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Îl asociez mereu cu o rochie, perle de culoarea untului și neapărat cu o piesă din dantelărie fină. 

Găsiți parfumul pe site-ul oficial ”Puredistance”, dar și în parfumeriile Elysee.

În ceea ce privește bucuriile olfactive nou descoperite, mi-am dorit să testez parfumuri ceva mai ieșite din tipar, așa că am comandat câteva mostre de la o parfumerie despre care am aflat recent, respectiv Niche Scent Arad. Am încercat mai multe parfumuri speciale, dar mi-a rămas gândul la trei dintre acestea.

Orto Parisi - Seminalis

Interesant nume, nu-i așa? Ei bine, licoarea parfumată este cel puțin la fel de incitantă. Se preconizează că parfumul ar stimula atracția dintre bărbați și femei. Nu știu dacă are acest efect, însă îmi place enorm cum se așază pe pielea mea. ”Seminalis” are un miros lactonic, cremos și dulceag și mi se pare că disting cel mai bine o notă de santal împletită cu o aromă de lapte cald, ușor condimentat. Poate sună ciudat, dar parfumul miroase a piele de femeie, ușor asudată, doar cât să pară mai apetisantă în ochii privitorului. Foarte senzual parfum, dar recomand să îl probați înainte de a-l achiziționa.

Francesca Bianchi - Under my Skin

Cu siguranță nu este un secret că iubesc rădăcina de stânjenel în parfumerie. Nota aceea untoasă, cu iz de pâmânt, îmi place la nebunie. În ”Under my skin”, se amestecă cu o notă de pielărie foarte fină, cu un ușor subton animalic, dar deloc deranjant. Parfumul mi se pare foarte intim, chiar dacă proiecția și persistența sunt foarte mari. Se contopește cumva cu pielea mea, iar ce mi s-a părut interesant este faptul că disting un acord proaspăt de lavandă, în totală antiteză cu restul notelor. Concluzionând, m-a surprins plăcut și sunt curioasă cum se simte pe vreme caldă. 

Francesca Bianchi - Angel's Dust 

Parfumul este ceea ce înțeleg eu prin miros de pudră, de ruj sau, dacă vreți, de boudoir. ”Angel's Dust” este un parfum uscat, prăfos, dar care ți se strecoară abil în suflet. Îl găsesc ca fiind foarte feminin și mă duce cu gândul la catifea, dar nu la cea folosită pentru rochii, ci la cea din care se fac cortinele grele de teatru, cele care poartă amprenta tuturor actorilor care s-au perindat pe scenă și un strop din talentul lor de a dărui emoție. 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce citesc?

Din nou despre parul meu si ...Label.m

Short ramble!