Frumusețea normală – un reper necesar pentru copii
Lucrurile mărunte dau farmec vieții, iar atunci când vine vorba de detalii educaționale,
acestea sunt criterii extrem de importante, pe care trebuie să le oferim
copiilor în mod corect, cât mai aproape de normalitatea și adevărurile general
valabile.
Fiecare
percepe frumusețea în mod diferit. Unii punem accent mai mult pe frumusețea fizică, alții pe cea spirituală sau comportamentală. Ne simțim mai frumoși
atunci când suntem îngrijiți, atent îmbrăcați și de ce nu, atunci când folosim
produse de make-up.
Este
normal pentru majoritatea să încercăm să fim cea mai bună vesiune a noastră. De
aceea suntem mereu interesați de produse de beauty, de fashion și de mijloace
de dezvoltare personală.
Primele
repere cu privire la corpul uman și ce înseamnă îngrijirea, frumusețea, le
primim în anii copilăriei, de la mama, familie, și persoanele din jur cu care
interacționăm.
Conștient
sau nu, și jucăriile au un rol în educația oferită de către părinți. Copiii
percep drept normalitate tot ceea ce îi înconjoară în copilărie. Și iată cum am
ajuns la vestitele păpuși Barbie, care au mai nou, o concurentă, Lammily.
Acest
concept de păpușă presupune un întreg manifest pentru normalitate, pentru
frumusețea naturală, proporții realiste de corp și inteligență emoțională, cu
accent pe înțelegerea de sine, a imaginii și emoțiilor proprii, dar și cu
privire la acceptarea și înțelegerea celor din jur, indiferent de aspectul lor
fizic.
Păpușile
sunt și ele, un reper de proporții corporale, de frumusețe, de stil de viață.
Un studiu realizat de către cercetătorii de la Unviersitatea Sussex susține că fetele expuse
imaginilor cu Barbie manifestă o stimă de sine scăzută și o mai mare dorință de
a avea forma corpului mai subțire decât celelalte fete care au participat la
studiu.
Și aici cred că avem dovada faptului că există un impact
negative în a oferi copiilor repere de frumusețe imposibil de atins, care
conduc la maturitate, chiar spre depresie.
Fiecare femeie adultă consideră normalitate, la un moment
dat să se machieze sau să țină cure de slăbire pentru a arăta mai bine, însă
acest tip de comportament nu este de dorit în cazul copiilor, despre care știm
că imită tot ceea ce văd, așa cum repetă tot ce aud.
Și aici este necesară responsabilizarea părinților,
înțelegerea faptului că nu este rău dacă oferă o Barbie copilului său, dar este
bine ca acesta să știe că există și o alternativă. Odată ajuns adult, copilul
va putea decide pentru sine, însă criteriile și le stabilește încă din
copilărie.
Poate există părinți care spun că își doresc ca ai lor
copii să urmeze tiparul Barbie. Acestora le aducem la cunoștință că acest lucru
este imposibil. Barbie, dacă ai fi un om real, nu ar putea supraviețui cu doar
câțiva cm de intestine, o talie mai mică decât capul, nu ar putea sta în
picioare.
- Gâtul
este aproape de două ori mai lung decât al unei persoane normale și cu
mult mai subțire;
- Talia
are 40, 64 cm, mult mai puțin decât normele de 60 cm impuse modelelor de
catwalk;
- Picioare
cu o mărime a unui copil, călcâie mult mai subțiri, poziție stând pe
tocuri, ceea ce nu denotă o realitate de zi cu zi.
Lammily este alternativa care ne arată că suntem frumoși
oricum arătăm, cu sau fără semne din naștere. Kit-ul de semne include celulită,
acnee, vergeturi, pișcături de țânțari, vănătăi, care ajută părintele să
explice mai ușor copilului despre aceste lucruri, învățându-l cum să prevină
sau să trateze anumite imperfecțiuni ale corpului uman.
Lammily este și o păpușă educativă, dar și o păpușă cu
emoții. Aceasta are semne de bujorei, care ne învață despre emoțiile puternice,
de stânjenire, rușine, dar și lacrimi, care sunt dovadă de melancolie,
tristețe, supărare sau bucurie.
Păpușa poate fi achiziționată de aici: www.lammily.ro
Comentarii