Ce faci atunci când iţi este..."Poftă de ciocolată"?

Bună seara, dragi iubitori de carte! 

  De această dată doresc sa îmbin intr-o postare două pasiuni ce işi au un loc binemeritat în sufletul meu: iubirea pentru lectură şi...pofta de ciocolată. Iubesc acest desert de când mă ştiu. Eram copil când i-am descoperit voluptatea pe măsură ce degetele mele rozalii se murdăreau, iar papilele gustative îmi erau desfătate de regalul de arome. O prefer în toate formele: fierbinte precum iubirea, sub formă de praline ce ne aduc aminte de bucuriile pe care le găsim presărate în viaţă, sau chiar ascunsă intr-un ganache fin şi pufos cum sunt norii pe cerul verii. Deloc surprinzător, iată că prefer acest minunat desert şi...sub formă de carte. 




  Încă de când a apărut la noi, romanul "Poftă de ciocolată" scris de Care Santos mi-a atras atenţia. Coperta are de asemenea exact doza de mister care mi-a adâncit dorinţa de a citi cartea, însă ce m-a determinat cel mai mult să o citesc a fost faptul ca între paginile ei parfumate sunt depănate poveştile a trei femei. Ele trăiesc în perioade diferite, sunt modelate de către alţi factori, însă au ceva în comun: dorinţele lăuntrice şi o ciocolatieră în care încap fix trei ceşti de ciocolată, ce trece de barierele timpului în timp ce îşi lasă porţelanul translucid mângâiat de amintirile pe care şi le construiesc cele trei femei: Sara, Aurora şi Adélaïde. 

  Nu aş putea spune că romanul are un fir narativ bine delimitat, ci mai degrabă se prezintă ca o introspecţie în sufletul celor trei femei. Să le citesc poveştile a fost ca şi cum aş fi privit într-o oglindă ce are darul de a-mi revela năzuinţele. Nu de puţine ori, pe parcursul lecturii, m-am întrebat "cine sunt?" şi "ce îmi doresc?". Oare suntem datori să ne urmăm visurile, sau să riscăm să ne lăsăm purtaţi de destin, asumându-ne intrebarea ce s-ar putea să ne stea deasupra capului, exact ca sabia lui Damocles: "ce ar fi fost daca...?". Mai multe nu aş vrea să vă revelez fiindcă doresc să vă dăruiesc bucuria neştirbită de a descoperi tainele dulci-amărui ascunse printre paginile cărţii. 

Voi aţi citit vreuna dintre cărţile scrise de Care Santos? V-au plăcut? Ce alte romane preferaţi din literatura universală? Aştept cu drag comentariile voastre! 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ne parfumăm pentru noi sau pentru alții? Parfumul, expresie a individualității

De ce citesc?

Din nou despre parul meu si ...Label.m