Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2020

Suspans la cote maxime! Suflete pereche - romanul pe care nu-l vei putea uita

Imagine
Zilele reci și întunecate de toamnă târzie, ce vestesc începutul iernii, mă îndeamnă de fiecare dată să caut să citesc cărți pline de suspans, care să îmi capteze atenția și să îmi testeze limitele.  Un astfel de roman este thrillerul SF ” Suflete pereche ”, scris de britanicul John Marrs . Subiectul mi s-a părut inedit, amintindu-mi de un episod al faimosului serial Oglinda Neagră (Black Mirror), care se numără și el printre favoritele mele.  Iată descrierea oficială a cărții, așa cum apare pe site-ul celor de la Libris :  ”Cum îți găsești perechea? Foarte simplu: îți faci un test ADN și, în scurtă vreme, urmează să fii potrivit cu partenerul perfect. Această este promisiunea companiei Potrivește-ti ADN-ul, care a descoperit gena capabilă să determine sufletul pereche. Milioane de oameni din întreaga lume au beneficiat de serviciile companiei. Dar există și dezavantaje: distrugerea multor relații și schimbarea concepțiilor despre iubire și romantism. Cinci oameni au primit vestea că a

Machiaj festiv! Guerlain Kiss Kiss Liquid Lipstick - cel mai luminos luciu de buze încercat vreodată

Imagine
Așa cum sugerează titlul, astăzi vreau să vă povestesc despre un minunat luciu pentru buze, pe care îl am în două variante. Cu străluciri care rivalizează cu pietrele prețioase, Guerlain Kiss Kiss Liquid Lipstick a rămas printre produsele mele favorite, încă de la lansare.  Desigur, să scriu recenzia unui luciu pentru buze acum, în plină pandemie, când purtarea măștii este absolut necesară, ar putea părea o decizie total neinspirată. Și totuși... cred că o doză de normalitate este ceea ce avem cu toții nevoie. În fond, de ce nu am putea purta rujul sau luciul preferat chiar în casă, poate când organizăm o cină festivă alături de familie sau de Sărbători, când ne dorim să imortalizăm în fotografii cele mai frumoase momente.  Revenind la Guerlain Kiss Kiss Liquid Lipstick, acesta este un produs care vine în trei variante: cu luciu de oglindă, mat sau cu sclipici. Cea din urmă variantă este cea aleasă de mine, chiar dacă la început am fost reticentă. Nu îmi doream un produs care să arate

Bucurii olfactive. Șapte parfumuri pe care să le porți în sezonul rece

Imagine
Trăim vremuri ciudate, atât de diferite față de cele cu care eram obișnuiți. Activitățile odinioară banale, cum ar fi ieșitul în oraș, pentru a lua cina la restaurantul favorit, o vizită la cinema sau o sesiune relaxantă de cumpărături sunt acum imposibil de realizat. Și totuși, există atâtea plăceri și bucurii care ne-au rămas! Cred că de fapt acum ar trebui să învățăm cu toții să ne regăsim, să ne bucurăm de momentele de introspecție, de clipele petrecute cu noi înșine, dar și cu familia. Personal, am observat că pandemia de coronavirus m-a determinat să fiu mai atentă la ce e în jur, fie că vorbim de lucrurile care îmi bucură privirea sau de cele care aduc provocări simțului olfactiv. Așadar, cu toate că această perioadă mi-a răpit oportunitatea de a face multe dintre lucrurile care îmi plac, o pasiune dragă mie la care nu a trebuit să renunț este parfumeria. Fie că stau în casă, merg la serviciu sau ies doar pentru strictul necesar, parfumul este nelipsit. Îmi place să descopăr noi

Cartea lunii: Biblioteca de la miezul nopții de Matt Haig

Imagine
Câți dintre voi nu v-ați gândit, măcar pentru o clipă, cum ar fi arătat viața voastră dacă ați fi făcut, cândva, alte alegeri? Sunt convinsă că la un moment dat cu toții am avut în minte întrebarea ”ce-ar fi fost dacă?”. Cartea ” Biblioteca de la miezul nopții ” scrisă de Matt Haig abordează exact această temă. Descrierea oficială, pe pagina Libris, sună cam așa: ”O singură bibliotecă. O infinitate de vieți. Care e cea mai bună? Undeva, la marginea universului, există o bibliotecă infinită de cărți, iar fiecare poveste din ele provine dintr-o altă realitate. Una spune povestea vieții tale așa cum e, alta spune povestea vieții tale așa cum ar fi fost dacă ai fi luat altă decizie într-un anumit moment. Toți ne întrebăm mereu cum ar fi putut să fie viețile noastre. Dar dacă am găși răspunsul într-o biblioteca? Atunci când Nora ajunge în această bibliotecă, are șansa să îndrepte lucrurile – o viață plină de durere și de regrete. Are ocazia să facă totul altfel și să-și dea seama cum ar

Perfume as a state of mind. Puredistance RUBIKONA

Imagine
The sense of smell. The one that has the power to play with our mind and lets us dream with the eyes wide open. No wonder perfumes play such an important part in one's life. For me, at least, fragrance is like an innate prolongation of my personality. I cannot picture myself without wearing perfume. I decide what to wear most of the time depending of my state of mind and I truly believe that the fragrance I choose influences the way I feel.  As years have gone by, I have started to appreciate perfumes that speak to me, rather than crowd pleasers or fragrances that you could smell from across the street. Today, I want my perfume to be exquisite in terms of quality and also regarding the brand's philosophy and ethics. This is why Puredistance is the niche house I love the most. Their motto – ”small is beautiful” is what I believe in when it comes to perfumes.  That being said, it is no secret that I am madly, deeply in love with their creations. The most recent one,  RUBIKONA , q