Cel mai hidratant ruj din colecția mea! Chanel Rouge Coco Flash, nuanța 90 Jour

 Cu gândul la zilele când vom putea din nou să ieșim din casă fără să fie necesară utilizarea unei măști, vă povestesc astăzi despre un ruj care s-a strecurat anul acesta pe lista favoritelor mele. Așa cum ați văzut și în titlu, este vorba despre Chanel Rouge Coco Flash, pe care eu îl am nuanța 90 Jour. 

Personal, nu am fost niciodată adepta rujurilor ultra mate, care de cele mai multe ori confereau buzelor un aspect îmbătrânit, uscat, ci am preferat formulele mai hidratante, satinate sau lucioase. Chiar și când e vorba despre rujurile extrem de rezistente, cum este favoritul meu din toate timpurile - Chanel Le Rouge Duo Ultra Tenue - tot aspectul ușor lucios este cel care îmi place. Pe scurt, optez mereu pentru rujuri cu ingrediente de calitate, care să ”îmbrace” buzele într-un mod confortabil. 

Rouge Coco Flash de la Chanel este un astfel de produs. Rujul nu promite o purtare îndelungată și categoric nu este o idee bună să îl porți sub mască, însă formula cu adevărat specială mă face să îl iubesc, chiar dacă la ora actuală îl port doar în casă, pentru o ședință foto, de exemplu. 

Cei de la Chanel descriu produsul ca fiind unul care asigură culoare, strălucire și intensitate cât ai clipi. Cu toate acestea, să nu vă așteptați la un ruj extrem de pigmentat și opac. În schimb, Rouge Coco Flash se contopește cu nuanța naturală a buzelor, oferind un aspect foarte apetisant, lucios, de buze pline și hidratate. 


Paleta de culori este una vastă, iar nuanțele foarte deschise - cum este 54 Boy, bestseller-ul gamei - seamănă mai mult cu un balsam de buze colorat. Evident, rezistența nu este punctul forte al produsului, fiind necesară reaplicarea pe parcursul zilei, însă textura este atât de plăcută, aplicarea atât de ușoară, încât (dacă nu folosești o nuanță de roșu) poți chiar să uiți de oglindă și să te bazezi doar pe instinct. 


Nuanța aleasă de mine, numărul 90 Jour, este apropiată culorii naturale a buzelor mele, fiind un nude trandafiriu foarte ușor de asortat și purtat. 

Pe lista de dorințe mai am câteva nuanțe din gama Rouge Coco Flash, însă aștept cu nerăbdare să îmi achiziționez nou lansatul Rouge Coco Bloom. Formula acestuia vine cu mai mult pigment, strălucire intensă și o purtare ceva mai îndelungată. 

Voi ce rujuri preferați? 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ne parfumăm pentru noi sau pentru alții? Parfumul, expresie a individualității

De ce citesc?

Din nou despre parul meu si ...Label.m