Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2023

Suspans la cote maxime! Ușa ferecată, cartea care te va însoți în serile reci de iarnă

Imagine
  Există cărți care te poartă departe și te fac să visezi cu ochii deschiși, la fel cum există cărți la care, după ce ai citit o frază, simți nevoia să te oprești o clipă, doar pentru a lăsa cuvintele să îți pătrundă mai bine în minte și în suflet. Apoi mai sunt cărțile care nu te lasă în pace până nu ai întors și ultima filă. Cele care te ”privesc” de pe noptieră și nu te lasă să dormi, cele cu o acțiune atât de alertă ori cu un suspans teribil, ce îți face inima să bată mai tare și ochii să clipească mai rar, în timp ce dai încă o pagină. Și încă una. O astfel de carte este Ușa ferecată , scrisă de autoarea britanică Ruth Ware . De la început și până la final am fost prinsă în ițele poveștii, dorindu-mi să aflu ce mistere ascunde fiecare dintre personaje. Pe măsură ce aflat noi detalii, am încercat să anticipez ce se va întâmpla mai târziu în paginile romanului, însă nu am prevăzut nicio clipă deznodământul.    Vă las mai jos descrierea romanului, pentru a înțelege de ce mi-a atras r

Cinci obiceiuri sănătoase pentru noul an

Imagine
Învață să te pui pe primul loc. Fiecare dintre noi avem nenumărate lucruri de făcut de-a lungul unei zile. Fie că este vorba de un serviciu solicitant, treburile casei sau îngrijirea copiilor, toate aceste activități ne consumă timpul și adesea ajungem să ne simțim prea epuizate pentru a mai face și altceva, ceva doar pentru noi. De câte ori nu se întâmplă să lăsăm pe altă zi o sesiune la sala de fitness, o baie cu spumă, o oră la masaj sau cosmetică, cartea preferată ori un serial bun? Dacă fiecare zi decurge după aceeași rutină, iar acest lucru nu te mulțumește, învață să spui stop și să găsești modalitate de a face lucruri strict pentru propria bucurie. Cum faci asta? Ei bine, secretul este o foarte bună organizare a timpului. Ia o agendă și un pix și notează-ți activitățile pe care trebuie să le faci în fiecare zi. Grupează-le în așa fel încât să nu existe timpi morți între ele. Spre exemplu, poți pune la spălat în timp ce faci temele cu copiii și astfel ai bifat două activități d