Postări

Se afișează postări din 2026

Puredistance DIVANCHÉ - Parfumul unei clipe în care timpul tace/The scent of a moment when time falls silence.

Imagine
  Îmi amintesc perfect momentul în care am descoperit Puredistance. La început m-a atras sonoritatea numelui — Pure - distance. Puritate, delicatețe, ca o șoaptă de iubire rostită încet, doar pentru tine. Apoi am remarcat flaconul elegant, discret, ușor de strecurat în poșetă și, în același timp, ușor de purtat aproape de suflet.    Anii au trecut, însă fascinația mea pentru această casă de parfumuri nu a făcut decât să crească. Valorile ei au rămas neschimbate, chiar dacă lumea parfumeriei s-a transformat profund.    Astăzi, totul se desfășoară într-un ritm alert. Ne grăbim mereu spre ceva, orice, numai să nu rămânem pe loc. În goana aceasta, uităm cum e să închidem pentru o clipă ochii și să simțim pur și simplu adierea vântului, căldura blândă a soarelui sau atingerea unei picături de ploaie.    Tumultul lumii ne împinge din spate și parcă ne temem că, dacă ne oprim, vom deveni invizibili. Că nu vom mai fi observați. Că vom fi uitați.    Ș...

Onocan. Despre geanta care spune o poveste, nu strigă după atenție

Imagine
  Acum câțiva ani scriam pe blog despre o carte care mi-a plăcut tare mult. ”Geanta, un amor de-o viață”, de Dominique Loreau. Era una dintre acele lecturi care rămân cu tine și te fac să privești altfel lucrurile mărunte, aparent banale. Îmi începeam atunci articolul cu un mic exercițiu de imaginație:     ”Închide ochii și închipuie-ți tinuta unei femei, să spunem, pentru o ieșire în oraș. Imaginează-ți apoi o ținută completă pentru birou, apoi una pentru o petrecere. Ce observi că au în comun cele trei ținute? Ei bine, este vorba despre geantă. Acest accesoriu, care a devenit de-a lungul anilor un fel de extensie a personalității feminine, se bucură de o foarte mare popularitate și vine într-o varietate de forme, culori, astfel încât fiecare dintre noi, doamne sau domnișoare, să găsim geanta potrivitănumărate forme, culori și texturi, astfel încât fiecare dintre noi să își poată găsi geanta potrivită”. Astăzi, privesc înapoi la acel articol cu un zâmbet. Sunt mândră să ...