Postări

Se afișează postări din aprilie, 2022

Culoarul morții, cartea mea favorită de la maestrul Stephen King

Imagine
  Cărțile sunt ca oamenii. Unele apar în viața noastră cu unicul scop de a ne binedispune. Altele vin pentru a ne ajuta să evadăm din cotidian, oferindu-ne o cale de a ne elibera de poverile care ne apasă, iar altele vin ca niște lecții prețioase, ale căror învățăminte le vom păstra cu noi până la sfârșitul zilelor noastre. În cea din urmă categorie se încadrează Culoarul morții , capodopera scriitorului american Stephen King .     Iată descrierea oficială:     ”Culoarul Morții - cei care merg până la capătul lui nu se mai întorc, pentru că acolo îi așteaptă scaunul electric. În Corpul E al Penitenciarului Cold Mountain sunt adăpostiți numai criminali condamnați la moarte. De când lucrează aici, gardianul Paul Edgecombe a văzut multe. Dar n-a mai întâlnit pe nimeni asemenea lui John Coffey, un uriaș cu minte de copil, condamnat pentru o crimă de o violență șocantă. În acest loc al ultimei șanse la ispășire, Edgecombe e pe cale să descopere adevărul despre Coffey, unul teribil, care ii